Intervenția chirugicală pentru corectarea unor diformități ale coloanei vertebrale și extragerea vertebrelor cuneiforme la o pacientă de doi ani și șapte luni, realizată marți la Spitalul Marie S. Curie de către prof. dr. Gheorghe Burnei și echipa sa, în premieră în România, a decurs bine.
"Operația a decurs bine. Totul este normal. Totul a decurs conform planingului stabilit inițial. S-au pus pilonii proximali", a declarat după operație prof. dr. Gheorghe Burnei.
Pacientei i-a fost implantat și un dispozitiv special. Potrivit acestuia, pacienta prezenta o coloană longilină, mult mai lungă decât normal, cu 15 vertebre toracale în loc de 12 și 6 vertebre lombare în loc de 5.
"Intervenția este o premieră chirurgicală în România și rară chiar în țările vestice. Acolo s-au făcut numai câteva intervenții de acest gen. Operația vizează corectarea diformității, însoțită de extragerea vertebrelor cuneiforme. Adică, acest dispozitiv special de ultimă generație în domeniul scoliozelor congenitale va permite creșterea și dezvoltarea coloanei vertebrale astfel încât să nu mai fie nevoie de alte intervenții cum se făceau la alte tipuri de operații. Un dispozitiv va rămâne în organism și pe măsură ce pacienta va crește. Poate că spre sfârșitul perioadei de creștere, 17-18 ani, va fi nevoie de înlocuirea barelor sau pur și simplu de scoaterea lor", declara medicul, înainte de operație