Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a semnalat marţi că persoanele care administrează vaccinurile anti-COVID-19 nu au nevoie de mănuşi medicale de unică folosinţă, ceea ce ar permite reducerea cantităţii uriaşe de deşeuri sanitare pe care le-a generat pandemia şi care, în majoritatea ţărilor, nu sunt tratate în mod adecvat, relatează EFE.
Recomandările OMS privind campaniile de imunizare împotriva COVID-19 au semnalat deja că mănuşile medicale nu sunt necesare, deşi acestea continuă să fi utilizate în numeroase ţări, la fel ca şi combinezoanele de protecţie, care, de asemenea, nu sunt necesare.
Deşeurile provenite din centrele sanitare s-au înmulţit de zece ori după pandemie, a declarat experta OMS Maggie Montgomery, principala autoare a raportului publicat marţi de această organizaţie privind cantitatea de deşeuri provocată de pandemia de COVI-19.
Mănuşile de unică folosinţă reprezintă un volum mai mare de deşeuri decât cel al măştilor sanitare în totalul echipamentelor folosite la vaccinare, în condiţiile în care până în prezent au fost administrate peste 10,1 miliarde doze de vaccinuri anti-COVID-19.
Potrivit expertei OMS, renunţarea la mănuşile de unică folosinţă ar reduce considerabil cantitatea de deşeuri generată de pandemie, mai ales că se estimează că "ele nu reprezintă un element esenţial" pentru a evita contagierea, care se produce prin particulele fine invizibile în aer.
Utilizarea mănuşilor este recomandată atunci când există riscul de contagiere cu fluide corporale, a precizat Maggie Montgomery.
Potrivit datelor oficiale, 80% din deşeurile generate de un centru medical nu reprezintă o sursă de infecţie, însă dacă aceste deşeuri nu sunt separate, ele pot duce la contaminarea întregii cantităţi.
Doar măştile produse în 2020 reprezintă 6 milioane de tone suplimentare de deşeuri, a avertizat experta OMS.
Printre recomandările formulate de OMS se numără articolele care pot fi reutilizate în mod sigur, precum măştile reutilizabile cu mai multe straturi, capabile să reţină şi cele mai fine particule