Abia intrase în România când i s-a declanșat nașterea. O ambulanță a dus-o la spital și, în scurt timp, femeia a devenit mamă a încă doi băieți, perfect sănătoși. Părinții se gândesc să îi numească Petru și Pavel.
Svetlana este din Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina. A fugit cu mașina, cu soțul și cei trei copii ai lor, în urmă cu cinci zile, când erau asediați de ruși.
Au parcurs sute de kilometri și au trecut în România pe la vama Albița.
Femeia se aștepta să nască abia în aprilie, dar, îndată ce a ajuns la adăpost, în România, și-a dat seama că are nevoie de ajutor medical.