Cel mai mare producător de textile din România a decis închiderea fabricii din Urziceni unde lucrează în prezent circa 350 de croitorese şi cusătorese.
Creşterea salariului minim, infrastructura proastă şi efectele Brexitului sunt principalii factori care au determinat închiderea fabricii de la Urziceni.
Majorarea costurilor de producţie prin creşterea salariului minim precum şi deprecierea lirei sterline ca urmare a Brexitului au determinat închiderea fabricii, spun acţionarii companiei. Alison Hayes, o companie cu un total de aproape 1.400 de salariaţi în două fabrici şi un birou de design, lucrează doar cu clienţi din Marea Britanie.
"Nu suntem împotriva creşterii salariului minim din Romania, ba chiar credem că este prea mic dacă ne uităm la Europa. Totuşi, dacă luăm în calcul majorările acestuia, taxele prea mari şi lipsa de infrastructură, atunci realizăm că avem un cost de producţie prea mare în Romania", spune Nicolas Georghiades (45 de ani), directorul operaţional al Alison Hayes şi unul dintre acţionari.
Producătorul, care mai deţine în oraşul din judeţul Ialomiţa un centru de design de 220 de oameni, este cel mai mare angajator din Urziceni, scrie Ziarul Financiar.