Asta pentru că imagini de la clasa sa au apărut şi într-un material publicat de vaccinare.ro.
Cei mici au desenat și au discutat despre cum putem să ne apărăm mai bine de viruși, iar soluțiile lor pot fi adevărate exemple pentru noi toți. Într-un simplu brainstorming, copiii au asociat vaccinarea cu imunitatea, cu libertatea, cu zâmbetele, cu bucuria de a participa la activități, petreceri, excursii și tabere.
Învăţătoarea susţine că anual, printr-un proiect derulat cu UNICEF România şi Ministerul Educaţiei, lucrează cu elevii de la clasă "Cea mai mare lecţie despre...".
,,Anul trecut lecţia a fost despre bullying, iar anul acesta despre vaccinare. Îi spune cea mai mare, pentru că proiectul se derulează în mai multe şcoli. Nu sunt singura care a ţinut această lecţie, sunt sute de colege care anual fac parte din proiect. Nici nu le-am impus copiilor să se vaccineze, nici nu le-am spus să le transmită părinţilor să facă asta. Nu am făcut propagandă. Mai ales că elevii mei au 10-11 ani, deci nici nu-s eligibili pentru vaccinare. A fost pur şi simplu o lecţie educativă despre ce înseamnă vaccin, despre care sunt măsurile de prevenţie în pandemie", a explicat cadrul didactic.
Învăţătoarea susţine că după ce a fost postat pe site-ul guvernamental materialul despre lecţia ei, s-a trezit cu sute de mesaje în care era ameninţată şi jignită pentru că a îndrăznit să le vorbească elevilor despre vaccinare.
,,Mame, măi oameni buni, sunteţi normali la cap? Cum să lăsaţi o impostoare de profesoară să facă aşa ceva? Pentru ce este plătită madam? Să promoveze vaccinul? Sau să predea copiilor?", "Personal cunosc pe cineva grav bolnav in urma vaccinarii. Cunosc si familii care si-au pierdut pe cei dragi in urma vaccinarii. Predati si asta copiilor: CA NIMENI NU ISI ASUMA NICI O RASPUNDERE IN CAZ DE EFECTE ADVERSE MEDII SI GRAVE - MERGAND PANA LA DECES. NIMENI!!! In Salvador au vaccinat anti covid nou nascutii. Rezultatul? Decese in proportie de 100%!!! Dar in prostia dvs. sau in goana dupa o prima grasa, treceti peste cadavre! RUSINE SA VA FIE!!! Tocmai v-ati facut partasa la GENOCID!", sunt două dintre mesajele primite de învăţătoare.
,,Este inadmisibil să se întâmple aşa ceva. Educaţia pentru sănătate este parte din procesul de învăţământ la clasele mici, deşi nu avem o disciplină aparte, ea se face interdisciplinar, în cadrul celorlalte obiecte de studiu. Părinţii, pentru că ştiu ce fac la clasă, nu s-au revoltat că le-am vorbit despre vaccinare. Au fost oameni care m-au împroşcat cu noroi, deşi nu ştiu absolut nimic despre mine. Toată această ură provine din faptul că nu avem educaţia necesară să-i lăsăm pe cei din jur să aleagă ceea ce este mai bun pentru ei. Nu am făcut propagandă pentru vaccin", a mai afirmat cadrul didactic.