"Eu am discutat în CSAT şi i-am rugat pe cei responsabili să se gândească cum să folosim cel mai bine aceşti bani pentru a avea militari mai bine pregătiţi, deci pregătirea să fie de calitate, salarizarea să fie de calitate şi dotarea să fie la nivelul anului în care trăim", a arătat Iohannis, referindu-se la creşterea procentului din PIB alocat Apărării.
Iohannis a fost întrebat, joi seară, la Bruxelles, dacă România intenţionează să îşi majoreze numărul de militari.
"Acum ştiţi că în CSAT s-a luat decizia şi ea a fost asumată de politicieni să creştem cheltuiala pe Apărare de la 2%, cât este acum, la 2,5%, însă până la sfârşitul anului se va lucra la un plan care, evident, când este gata, va fi prezentat publicului şi atunci vom spune unde vom investi aceşti bani suplimentari. Este posibil, încă o dată posibil, dar nu există o decizie, să se crească numărul de militari activi, dar cred că este destul de clar că noi vom avea la dispoziţie bani mai mulţi pentru instalaţii defensive mai performante, ca să zic aşa", a afirmat Iohannis.
El a subliniat că devin tot mai importante armele foarte moderne.
"Vedeţi foarte bine că războiul se poartă şi în continuare cu puşca şi cu tancul, însă din ce în ce mai importante devin armele moderne şi foarte moderne, care au multe electronică, mult high-tech, în general, şi care evident sunt şi mult mai scumpe, iar sistemele de apărare sunt la fel de complicate şi la fel de scumpe. Dacă aţi urmărit evoluţia conflictului din Ucraina, aţi observat că foarte multe atacuri s-au făcut cu rachete, ori pentru a preveni aşa ceva, este nevoie de sisteme foarte sofisticate antirachetă şi aşa mai departe. Deci, eu am discutat în CSAT şi i-am rugat pe cei responsabili să se gândească cum să folosim cel mai bine aceşti bani pentru a avea militari mai bine pregătiţi, deci pregătirea să fie de calitate, salarizarea să fie de calitate şi dotarea să fie la nivelul anului în care trăim", a adăugat Iohannis.