Liderul PSD Dâmbovița face dezvăluiri despre negocierile dintre diverse grupări din partid, dar vorbește și despre problemele cu justiția ale lui Liviu Dragnea, pe care îl consideră un condamnat penal.
În înregistrări este pomenit și fostul premier Mihai Tudose, despre care Țuțuianu spune că este ,,tâmpit". Iar Nicolae Bădălău și Ecaterina Andronescu sunt ironizați.
- Adrian Țuțuianu: "Percepția publică este aia că Omul (n.n.Liviu Dragnea) are niște probleme și tot ceea ce faceți voi cu Justiția este pentru a-l salva pe el. Asta este percepția, iar opinia publică judecă după percepții. O temă care mă îngrijorează pe mine este următoarea: CE SE ÎNTÂMPLĂ DACĂ ÎL FAC (N.N. PE LIVIU DRAGNEA) AȘA CUM L-AU FĂCUT PE (N.N. ADRIAN) NĂSTASE. Ați văzut că-i dădeau termen la două săptămâni. La Năstase erau o mie de martori, la ăștia (n.n. procesul lui Liviu Dragnea) reaudiază tot, nu sunt alte documente (n.n. noi) și îl poate face când ți-e lumea mai dragă! Te trezești că în luna martie, anul viitor, că-i menține condamnarea cu o zi. Nu de trei (n.n. ani) și șapte luni, (ci) de o zi. Pentru că fiind recidivă trebuie să execute doi ani plus o zi. Nu există nicăieri în lume ca un premier să fie condamnat. D-asta am spus noi că e cazul (n.n. ca Liviu Dragnea) să facă un pas în spate, în lateral (...) pentru că noi vom culege impactul, nu vă puteți închipui ce va fi în toată presa internă și externă".
Adrian Țuțuianu vorbeşte explicit despre "condamnatul politic" Dragnea, potrivit înregistrărilor EVZ:
- Adrian Țuțuianu: Vă spun aici două chestiuni: DRAGNEA A FOST CONDAMNAT POLITIC, după părerea mea. Pe chestia asta PUTEAU SĂ NE CONDAMNE PE ORICARE DINTRE NOI, că am îndemnat oamenii la vot. Doi: nu știu ce este în dosarul ăsta, dar nu poți să-l bagi pe om în pușcărie doar că a (…)
Adrian Țuțuianu a vorbit și despre faptul că s-a ridicat împotriva lui Dragnea, iar din înregistrare reiese că a avut sprijinul organizației Dâmbovița atunci când a făcut acest lucru.
- Adrian Țuțuianu: "Dacă continuăm să nu fim atenți la evoluțiile din partid, s-ar putea să ajungem cum a ajuns Partidul Democrat Liberal sub conducerea lui Băsescu. Când toată lumea băga capul în pământ și când vorbeai cu Blaga sau cu Rădulescu, era șeful grupului de senatori, îți spuneau tot timpul: du-te la Băsescu!"
În înregistrări a fost surprinsă și o discuție privind viitorul Executivului, iar Țuțuianu le spune colegilor săi că e posibil ca de la 1 ianuarie România să aibă un alt Guvern.
Adrian Țuțuianu: Cu excepția celor care sunt astăzi la Cotroceni și în servicii, care vor face ca de la 1 ianuarie noi să nu o avem prim-ministru pe Viorica Dăncilă. Al doilea: De ce ar dori PNL să fie la guvernare? România are o situație grea. (…)
Dintr-un fragment rezultă foarte clar că Adrian Țuțuianu a avut sprijinul organizației Dâmbovița atunci când s-a ridicat împotriva lui Liviu Dragnea, chiar dacă nu a supus la vot:
Adrian Țuțuianu: Din cele 80 și ceva de persoane care au fost aici, peste 95 la sută s-au pronunțat în sensul în care nu se mai poate continua cu actuala conducere politică a partidului. Singurul om care a fost de altă opinie a fost Rovana Plumb.(...) Am făcut un CEx la care au participat toți, în care s-a discutat foarte clar (neinteligibil) nu am vrut să supun la vot, că într-un sfert de oră toată presa locală și centrală era plină de următorul anunț: s-au întâlnit pesediștii convocați de Țuțuianu la Târgoviște și au hotărât cu 700 de voturi să nu-l susțină pe Dragnea la conducerea partidului. Dar am avut mandat expres dat de majoritatea