”Dânsul are un obicei de a fuma în cabinet. Cum intri în cabinet, încuie ușa cu cheia pe dinăuntru. M-a întrebat dacă vreau să fumez o țigară. Fumătoare fiind, m-am mirat și chiar am acceptat. A început, fiind întinsă pe acel pat, cu genunchiul lui să îl pună între genunchii mei, iar cu o mână mă ținea de maxilar și îmi băgase cotul între sâni și începuse cu niște gesturi”, a povestit o victimă.
Medicul stomatolog avea diferite tehnici, potrivit pacientelor. Acestea au povestit că le ruga să înghită anumite substanțe, iar altora le făcea direct injecție cu anestezie.
”A doua zi, amețită fiind în continuare, m-am prezentat mai întâi la IML. A venit salvarea în noaptea aceea, când dânsul m-a adus acasă, la 1 și ceva noaptea - după 4 ore în care nu știu și nici nu am aflat ce s-a întâmplat la dânsul în apartament unde m-a dus”, a povestit și Ștefania Costache.
Victimele stomatologului acuzat de viol depun plângere. Ancheta se mișcă greu, spune avocatul vedetei TV, Ștefania Costache
Din păcate, acuzațiile acestora nu au niciun efect fără probe. Victimele susțin că autoritățile nu le iau în serios.
”Foarte multe au zis că probabil a fost efectul anesteziei. Nu te gândești la așa ceva. Dintre noi, cel puțin, doar Cristina s-a dus și a făcut plângere și a regretat acest lucru pentru că a fost luată peste picior. Autoritățile nu sunt obișnuite cu genul acesta de drog și au impresia că noi le luăm la mișto dacă venim să spunem: ”nu îmi amintesc”. ”Cum adică nu știi cum ai ajuns la el acasă, dar de unde știi că era casa lui?”. Justificarea anchetatorilor a fost că s-a stat pe loc pentru că regina probelor, și anume acele analize, nu ieșiseră până acum, au fost primite pe 09.03”,
Tot mai multe paciente au ales să vorbească despre modul în care acționa medicul stomatolog. De asemenea, femeile au depus și plângere impotriva lui.