Intervenția Băncii Populare Chineze asupra ratei de dobândă monetară nu a reușit să calmeze nervii de pe piețele asiatice și nici să stopeze căderea Bursa din Shanghai, potrivit Reuters.
Miercuri a fost a cincea zi de pierderi pentru piața bursieră chineză, după mișcări ample de volatilitate - creșteri și scăderi de 3% de-a lungul zilei.
În finalul zilei, indicele Shanghai Composite Index SSEC lost 1.3 procente, până la 2,927.29 puncte, în timp ce indicele CSI300 al celor mai mari companii din Shanghai and Shenzhen a coborât cu 0,6%.
Lucrurile păreau că își revin la mijlocul sesiunii de tranzacționare de miercuri, însă nervii au cedat spre finalul zilei.
Indicele compozit al bursei de la Shanghai era în creştere cu 0,80% la mijlocul şedinţei de tranzacţionare până la valoarea de 2.988,76 puncte, după ce în cursul dimineţii a înregistrat o scădere de până la 3,85%.
De asemenea, bursa de la Tokyo, cea mai mare piaţă bursieră asiatică, a închis şedinţa de miercuri în creştere cu peste 3%, bursa de la Seul era şi ea în creştere iar bursa de la Hong Kong afişa la prânz o creştere de 0,18%.
'Sentimentul de panică de pe piaţă s-a atenuat', a declarat Zhang Yanbing, analist la firma de brokeraj Zheshang Securities. Aceasta a avertizat însă că 'pieţele vor continua să fluctueze deoarece investitorii au opinii împărţite cu privire la perspectivele lor', potrivit Agerpres.
Banca centrală a Chinei a anunţat marţi că a decis să reducă dobânda de referinţă cu un sfert de punct precum şi nivelul rezervelor minime obligatorii pentru marile bănci. Aceste noi măsuri de relaxare a politicii monetare sunt destinate să stimuleze activitatea economică, în condiţiile în care datele statistice dezamăgitoare creează îngrijorări cu privire la evoluţia economiei chineze, ceea ce a provocat luni o prăbuşire a bursei chineze care ulterior s-a răspândit în întreaga lume.
Această nouă reducere a costului creditului în China, cea de a cincea adoptată de Banca centrală după luna noiembrie 2014, a alimentat marţi o revenire a burselor europene după degringolada de luni. În schimb, optimismul nu ajuns şi pe Wall Street, care a închis din nou în scădere deoarece investitorii americani nu par convinşi că intervenţiile Băncii centrale a Chinei sunt suficiente.
În schimb, pieţele asiatice par mai convinse. 'Unul din motivele derutei bursele era faptul că autorităţile chineze nu au făcut absolut nimic. Faptul că Banca centrală a Chinei a decis să acţioneze arată că Beijingul este hotărât să nu lase economia să se prăbuşească', a declarat Hiroichi Nishi, trader la SMBC Nikko Securities.
Părerea generală a analiştilor este că ultimele măsuri de relaxare a politicii monetare anunţate de Banca centrală a Chinei sunt binevenite dar ar putea să se dovedească insuficiente pentru a relansa cu adevărat activitatea economică, investiţiile şi consumul, dacă nu vor exista şi alte intervenţii din partea guvernului chinez, în special pe partea de relansare bugetară şi a cheltuielilor publice.