Cu doar o săptămână înainte de intrarea oficială în sezonul rece, sistemele centralizate din toată țara dau semnale că urmează o iarnă friguroasă. În capitală, deși s-a lucrat tot anul la rețeaua de termoficare, specialiștii avertizează că tot vor fi probleme în unele cartiere. În cea mai mare parte a orașului, căldura încă nu a ajuns în calorifere.
„Această perioadă de tranziție, în care facem manevre de echilibrare hidraulică, în care începem sezonul de încălzire, crează anumite sensibilități în unele zone ale Bucureștiului”, spune Claudiu Crețu, director Termoenergetica.
În Timișoara, autoritățile locale nu reușesc să încheie un contract de furnizare de gaze pe termen lung.
„Toate companiile de gaz la care am cerut să facă un contract, au răspuns că nu există cantități destule pe piață pentru un astfel de contract și aici am un semn de întrebare, pentru că, din partea guvernului, totuși, primim asigurări că există cantități destule. Din păcate, realitatea pare să fie alta”, spune Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
În lipsa căldurii de la sistemul centralizat, singura variantă rămâne încălzirea electrică. Asta implică însă un consum uriaș și facturi pe măsură.
În Constanța, locuitorii au rămas fără apă caldă, după ce Primăria nu a avut bani să achite gazele. Compania de termoficare promite că va plăti o parte din sumă din banii pentru subvențiile la încălzire.
O centrală electrică consumă peste 1.000 de kw/h lunar, iar un calorifer electric, ce funcționează 8 ore pe zi, consumă peste 600 de kw/h. Astfel, o factură pentru a încălzi electric un apartament de doua camere depășește 800 de lei pe lună.