„Piesa metalică (bucată de tablă aproximativ cât o capotă de autoturism) căzută lângă grădiniță din localitatea Nazna, de la un avion aflat în zbor, fără victime sau pagube materiale. Avionul a aterizat in siguranță” a anunțat Aeroclubul Tg Mureș.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Horea al județului Mureș nu intervine cu forțe și mijloace proprii
„A căzut o bucată dintr-un avion de agrement care aparține Aeroclubului Târgu Mureș. Aeronava a aterizat în siguranță pe aerodrom”, au precizat reprezentanții ISU.
Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Mureș.