Sindicaliştii au anunțat că greva din Educație va continua, iar marţi, 30 mai, va fi organizat şi un marş de protest, din Piaţa Victoriei până la Palatul Cotroceni, "la domnul profesor Iohannis".
UPDATE 19:40 - Anunțul oficial al sindicatelor din Educație. Sindicaliştii au anunțat că vor decide dacă vor suspenda sau nu greva când Guvernul va veni cu o hotărâre foarte clară, cu "un răspuns clar la solicitările noastre"
Sindicatele din Educaţie au cerut o creştere a veniturilor cu 25% şi un act normativ prin care să fie stipulat ca şi garanţie că salariul debutantului va fi echivalentul salariului mediu brut pe economie, a anunţat, joi, Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Nistor, a anunțat după negocieri că sindicatele din Educaţie au cerut o creştere a veniturilor cu 25% şi un act normativ prin care să fie stipulat, drept garanție, că salariul debutantului va fi echivalentul salariului mediu brut pe economie.
"Astăzi le-am înaintat poziţia noastră foarte clară: o creştere a veniturilor cu 25%. Sunt liberi să-şi facă toate calculele necesare şi, bineînţeles, actul normativ prin care să fie stipulat ca şi garanţie că salariul debutantului va fi echivalentul salariului mediu brut pe economie şi va fi luat în calcul pe viitoarea lege unitară de salarizare. Noi am făcut în momentul de faţă o prezentare a poziţiei noastre mai departe. Rămâne să analizeze şi să vină cu un răspuns", a precizat Marius Nistor, la finalul unei noi runde de dialog iniţiată de Guvern.
"Dacă vor veni cu ofertă în legea salarizării ca debutantul să aibă salariul mediu brut şi în rest o să fie creşteri foarte mici, nu va fi de acceptat. Aşteptam de la Guvern să vedem care va fi răspunsul.Un debutant va ajunge astfel de la "fabulosul salariu" de 2.500 la 3.000 lei. Dacă vi se pare o cerere aberantă, eu cred că nu", a spus și preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.
Preşedintele Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater", Anton Hadăr, a precizat că guvernanţii pot face calculele foarte repede vizavi de propunerea venită din partea federaţiilor sindicale, iar vineri pot să recheme liderii şi să se ajungă la o înţelegere.
Anton Hadăr a mai spus că miniştrii au cerut sindicaliştilor să vină cu o propunere, "cu ceva concret": "Au spus să venim cu ceva concret. Acestea sunt elementele concrete pe care le-am propus, deci trebuie să se apuce de treabă şi să calculeze pentru a putea să vedem cât mai repede cum putem ajunge într-o situaţie de încredere".
UPDATE 18:30 - Sindicatele din Educație anunță că GREVA profesorilor din România continuă pe termen nelimitat. Vor fi organizate noi proteste în zilele care urmează.
Sindicaliștii au anunțat că solicită majorarea cu 25% pentru tot personalul și profesorii din învățământ. Aceștia au cerut ca salariul unui profesor debutant să ajungă la 3.000 de lei (venit net), față de cel aproximativ de 2.600 de lei cât este acum pentru un cadru didactic debutant cu studii superioare de lungă durată.
UPDATE 15:32 - Reprezentanții sindicatelor, chemați la o nouă rundă de negocieri cu Guvernul, de la ora 16.00
Guvernul României a invitat reprezentanții sindicatelor din educație la o nouă rundă de dialog. Întâlnirea, la care participă echipa de negociere formată din secretarul general al Guvernului, miniștrii Educației, Finanțelor, Muncii și Investițiilor și Proiectelor Europene, este programată pentru ora 16:00, la Palatul Victoria.
Discuţiile vine după ce sindicatelele au respins, joi, oferta Guvernului şi au anunţat că greva generală continuă.
UPDATE14.10: Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Simion Hăncescu, a declarat că săptămâna viitoare, marți, angajații din învățământ vor organiza un protest la Cotroceni.
„Ne așteptam ca președintele României să fie mai tranșant. Pentru asta mergem marți la Cotroceni”, a afirmat Hăncescu.
Acesta spune că vor participa mii de oameni și la protestul de săptămâna viitoare.
UPDATE 14:00 Profesorii au ajuns la Palatul Parlamentului
UPDATE 12:45 - Profesorii au plecat în marș pe Piața Victoriei, îndreptându-se către Parlament.
UPDATE 12:10 - Reprezentanți sindicali: „Nu acceptăm propunerile venite de la Guvern”
„Spunem un nu hotărât acestor propuneri, e greva pentru demnitate, este greva pentru respect. Vreau să fac un gest. Aceasta carte reprezintă esența României educat, care, din păcate, devine un conținut lipsit de sens. Le las împreună cu un pix. Dacă nu ai soluții, dă-ți demisia. România se îndreaptă către România eșuată!” Marius Nistor, lider „Spiru Haret”.
„Nu poți veni in fața profesorilor să le dai aceste bonsuri, ci este nevoie de salarii. Din 15 iulie nu avem nicio garanție că vor crește salariile. O să le arătăm că nu acceptăm obediența si umilința
Ei trebuie sa vin cu o ofertă, acțiunea de protest va continua. Colegii au transmis ferm, că atât timp cât nu există soluții concrete nu ne oprim. Greva continuă, este oferta de aseară, răspunsul e nu. Este inacceptabil să fii acuzat că suntem manipulați politic. Este intolerabil. Nemulțumirile sunt clare, nu te poți ascunde. Nu acceptăm bonusuri, aceste vouchere nu contribuie cu nimic la pensii”, a mai spus Marius Nistor.
UPDATE ORA 11:55 Mesaje de pe pancartele profesorilor: „Nu vrem pensii speciale, vrem salarii normale!”, „Mereu sacrificați, niciodată respectați”, „Facturile nu se plătesc cu vocație”.
UPDATE 11:47 - Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat ceea ce greviștii cunoșteau de aseară, iar sindicatele au refuzat. Este vorba de prime și bonusuri. Cărbunaru spune că banii se pot suplimenta și din fonduri europene și a dat exemplul sumelor alocate de UE României pentru refugiații din Ucraina.
Toate salariile din educație vor fi duse la maximul posibil din grila salarizării din Legea Educa. Pe 15 iulie Guvernul va definitiva Legile Educației ca recunoaștere a meritul și material al profesorilor.
Guvernul va mări salariile profesorilor, va mări nivelul de recunoaștere a meseriei de dascăl, dar până atunci, o serie de măsuri punctuale vor avea loc în iunie și în octombrie. Aceasta este baza de discuție de la care am pornit seara trecută. Așteptăm un răspuns, iar Guvernul este dispus la dialog.
Guvernul României nu e în grevă, noi am tot avut întâlniri cu sindicaliștii. Poate ar fi bine ca acest dialog să continue cu elevii în clase, la ore.
După OUG de mâine, toți angajații din Educație vor ajunge la un maxim posibil. Sunt 2.500 de lei pentru personal didactic și 1.000 de lei pentru cel nedidactic. Iar după 15 iulie vom discuta
UPDATE 11:15 - Părerea noastră este că această grevă trebuie să înceteze, pentru că e în defavoarea elevilor”, a declarat deputatul PSD Marian Mina.
UPDATE 11:05: Guvernul a anunțat un briefing susținut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la ora 11.30. ”Tema este legată de situaţia din educaţie, respectiv oferta Guvernului pentru sindicate”, au transmis oficialii guvernamentali.
UPDATE 10:50: Angajații din învățământ au început să se adune în Piața Victoriei. La această oră sunt câteva sute de persoane.