Acesta este primul atac al şefului statului asupra BNR, instituţia şi guvernatorul bucurându-se mereu de aprecierea şi sprijinul actorilor politici, potrivit Adevarul.ro.
Băsescu s-a arătat extrem de deranjat de faptul că ordonanţa privind „facilitatea fiscală acordată în vederea stimulării consumului" a fost întocmită în laboratoarele BNR, fără ca „cineva" să îl informeze şi pe el, cerând băncii centrale „să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt".
Şeful statului a spus că a verificat, ideea implementării „electoratei" a venit de la BNR şi nu poate crede că instituţia condusă de Mugur Isărescu este implicată într-un proiect electoral, catalogat „o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea".
"Am luat notă de afirmaţia lui Victor Ponta în care a mulţumit guvernatorului BNR că au muncit două luni cu echipa pentru această electorată. Nu mi-a venit să cred că BNR ar fi implicată în acest proiect electoral, pentru că este un fals, o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea. Am verificat şi într-adevăr, ideea a venit de la BNR. Nu aş mai vrea să îl văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR-ului, explicându-ne cum Banca Naţională, nici usturoi nu a mâncat, nici gura nu-i miroase", a comentat Traian Băsescu, marţi seară, la B1 TV.
Purtătorul de cuvânt al BNR este Mugur Stet.
Omul din umbră: Florin Georgescu
Imediat după lansarea „electoratei", reprezentanţii Băncii Naţionale nu au dorit să comenteze, precizând doar că au participat în calitate de consultant la discuţii. Iar trei zile mai târziu, guvernatorul Isărescu declara, într-o conferinţă, că iniţiativa privind restructurarea creditelor aparţine lui Liviu Voinea.
„Domnul ministru (n.r. - Liviu Voinea) este modest. Şi-a creat o schemă care îi aparţine, eu nu vreau să îmi asum meritele", a afirmat Isărescu. Deşi Banca Naţională a încercat să inducă ideea că nu a fost implicată în elaborarea acestei scheme, surse oficiale citate de Mediafax susţin că Ministerul Finanţelor a lucrat la proiect cu prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, fost ministru al Finanţelor, susţinut de PSD.
„Proiectul de ordonanţă este rezultatul unei colaborări între fostul ministru al Finanţelor Florin Georgescu, actual prim-viceguvernator al BNR, şi ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, care a fost subalternul lui Georgescu. În acest sens, BNR a avut o implicare mai mare, dincolo de datele statistice puse la dispoziţie şi evaluarea impactului", au declarat sursele citate.
BNR invocă un articol FT scris de Liviu Voinea pentru a susţine ideea că "Electorata" aparţine MFP
BNR susţine că schema fiscală pentru restructurarea creditelor populaţiei, denumită de presă "Electorata", a fost concepută, iniţiată şi dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, invocând ca semnificativ în acest sens un articol publicat de Voinea pe site-ul Financial Times.
Schema în cauză se bazează, în esenţa ei, pe măsuri fiscale, fiind concepută, iniţiată şi dezvoltată de ministrul delegat pentru Buget, domnul Liviu Voinea. Semnificativ, în acest sens, este faptul că întreaga motivaţie a acestei măsuri a făcut obiectul unui articol publicat recent pe site-ul Financial Times sub semnătura domnului Voinea", se arată într-un comunicat al Băncii Naţionale a României.
În urmă cu aproape o săptămână, MEDIAFAX a publicat un articol în care arăta că nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă privind restructurarea creditelor are un conţinut care aminteşte mai degrabă de rapoartele BNR decât de notele de fundamentare publicate de Finanţe, iar surse oficiale susţineau că la proiect a lucrat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că BNR trebuie "să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt", el acuzând Banca Naţională de implicare în măsurile privind "electorata", susţinute de premierul Victor Ponta în negocierile cu FMI.BNR nu a specificat motivul pentru care a emis comunicatul de presă privind "Proiectul schemei de stimulare a consumului prin măsuri fiscale".
Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a postat marţi pe unul dintre blogurile Financial Times, "beyond-brics", la secţiunea invitaţi, un articol privind necesitatea unor măsuri de stimulare a consumului în economiile emergente.
"Banca Naţională a României a fost consultată în legătură cu acest proiect înainte şi în timpul negocierilor cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială. O echipă din BNR adecvată temei propuse, formată din experţi din departamentele supraveghere, reglementare bancară, stabilitate financiară şi juridic, a participat la discuţiile cu echipa Ministerului Finanţelor, FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, furnizând date statistice şi făcând evaluări. Elementele considerate esenţiale de către experţii BNR (respectiv caracterul voluntar al schemei fiscale şi negocierea individuală de către debitori cu băncile comerciale) apar în forma actuală a proiectului", se arată în comunicatul băncii centrale.
Marţi, preşedintele Traian Băsescu a mai spus: "Vreau ca BNR să părăsească imediat linia de a fi controlată de un guvern corupt. Imediat trebuie să o părăsească. Ştiu care este prestigiul BNR, instituţiile financiare ştiu că BNR a fost implicată în acest lucru, deci nu fac niciun fel de rău Băncii Naţionale, pentru că răul şi l-au făcut ei singuri".
Potrivit comunicatului transmis, miercuri, de BNR, conlucrarea dintre Banca Naţională şi Ministerul Finanţelor se desfăşoară în mod curent, fiind mai intensă în perioadele de negocieri cu instituţiile internaţionale, şi are drept bază legile româneşti, reglementările europene şi bunele practici internaţionale.
"În acest context legal s-au desfăşurat în ianuarie a.c. şi consultările pe tema schemei fiscale menţionate, dar şi cele legate de lansarea emisiunilor de obligaţiuni ale statului român pe pieţele interne şi internaţionale", se arată la finalul comunicatului de presă.
BNR notează la începutul comunicatului că proiectul schemei de stimulare a consumului prin măsuri fiscale (care să faciliteze pentru următorii doi ani o reeşalonare a creditelor contractate la bănci de populaţia cu venituri sub nivelul salariului mediu net pe economie) nu a implicat şi nu va implica, din partea Băncii Naţionale a României, niciun fel de decizii de politică monetară sau bancară.