Ministrul Mircea Fechet şi Alex Gavan, fondatorul Platformei Civice Împreună pentru Centura Verde, au semnat, joi, la sediul MMAP, Memorandum-ul pentru Aer Curat, Sănătate şi Viitor, document care presupune şi adoptarea legii pentru protejarea pădurilor din Ilfov.
"Încă de la început am susţinut ideea Centurii Verzi a Capitalei, inclusiv în Parlament, prin amendamentele depuse la noul Cod Silvic. Nu ai cum să nu susţii o astfel de iniţiativă, deoarece pădurile din jurul marilor oraşe reprezintă un factor de echilibru în societate.
În condiţiile în care efectele schimbărilor climatice se fac din ce în ce mai simţite, mai multă pădure înseamnă mai puţină poluare, dar şi un refugiu absolut necesar pentru cea mai mare aglomerare urbană din România. Aşadar, rolul social al pădurilor din jurul marilor oraşe este cel care trebuie să primeze şi este datoria noastră să ne asigurăm că acest lucru se întâmplă cu adevărat.
De aceea, îi felicit pe toţi cei care au pus umărul la realizarea acestui proiect fără culoare politică şi din care întreaga comunitate are de câştigat", a declarat Mircea Fechet.