Bugetul Ministerului Sportului a crescut față de anul trecut, mai exact cu 60 de milioane de lei în plus față de 2022, potrivit Agerpres. Această majorare de buget își găsește explicația în faptul că ne aflăm într-un an deosebit de important, un an premergător Jocurilor Olimpice de la Paris din 2024, în care sportivii de top trebuie să se pregătească temeinic și federațiile care îi susțin trebuie să facă investiții în plus pentru a obține performanțele dorite.
România are un așa-zis „handicap” față de alte țări cu care se află în competiție, mai precis lipsa capitalului privat în sport. De vină pentru acest dezavantaj apăsător sunt atât cei din sectorul privat, cât și Ministerul Sportului. Andrei Gușă consideră că Ministerul Sportului din România este slab, deoarece nu reușește să ofere suficientă expunere sporturilor românești, în afară de fotbal și tenis, pentru ca acestea să primească sponsorizări din sectorul privat. Ministerul Sportului ar trebui să aibă forța să promoveze sportivii, să negocieze cu diferite entități media sau cu diverși sponsori pentru a sări în ajutorul federațiilor.
Se pare că aceasta este o sarcină prea grea pentru Ministerul Sportului. În schimb, Eduard Novak a reușit extraordinara performanță de a scădea bugetele federațiilor importante din România! La canotaj, unde am avut multiple medalii olimpice, bugetul a crescut cu un procent infim. La scrimă, un alt sport de la care există așteptări mari să se întoarcă cu medalii de la diferitele competiții mondiale, bugetul nu a crescut deloc. La tenis de masă și la box bugetul a scăzut cu un milion de lei, în timp ce Federația Română de Judo pare să fie cea mai păgubită dintre toate: bugetul alocat a scăzut cu 2 milioane 750 de mii de lei.
„Ce faceți, fraților, cu bugetul? Au scăzut alocările peste tot, deși bugetul Ministerului a crescut cu 60 de milioane de dolari. Unde au mers banii? Păi vă zic eu: la sporturile neolimpice, care, cu tot respectul, nu ne interesează în an preolimpic. Cu tot dragul, trebuie să fie sponsorizați toți, dar suntem în an preolimpic! Karate – un milion două sute de mii de lei, un sfert cât au primit cei de la judo, și acesta nu-i sport olimpic! Karting – 300 de mii; Kempo – două milioane! Popice – 350 de mii de lei! Eu, cu tot dragul, n-am nicio problemă cu ei, mă bucur că fac federațiile respective bani, dar nu se poate în an preolimpic să umfli cu pompa toate federațiile astea la care nu știm unde merg banii, că nu sunt afiliați olimpici mare parte dintre ei!”, a încheiat Andrei Gușă, profund revoltat și dezamăgit de modul în care Ministerul Sportului a gestionat bugetul într-un an esențial. După se vor plânge toți că Jocurile Olimpice de anul următor vor fi un dezastru pentru România și vor uita că de vină sunt cei responsabili de deciderea bugetelor de anul acesta.