„În cazul Popoviciu, instanța britanică a dispus predarea în iulie. S-a declarat apel, iar data de judecare nu a fost comunicată. Neoficial ni s-a comunicat astăzi. Porcurorii au informat că audierile în apel vor începe pe 15 martie 2021.
În ceea cel privește pe cetățeanul Alexander Bogdan Adamescu, localizat în Marea Britanie, instanța britanică a dispus predarea, apel formulat de către persoană, respins. Adamescu a formulat permisiunea de a adresa o întrebare în fata Curții Supreme din Marea Britanie, și până la soluționarea acestei întrebări cu privire la o interpretare juridică nu poate fi predat spre extradare. Din informațiile pe care le avem noi, această procedură urmează să se desfășoare mai rapid, și șansele ei sunt destul de mici, potrivit juriștilor din Marea Britanie cu care ne-am consultat. Deci este mai degrabă un demers de tergiversare, din perspectiva noastră, unul care nu pare să aibă șanse mari.
Dragoș Săvulescu: Curtea din Napoli a respins mandatul. A admis sentința. A stabilit executarea pedepsei în Italia și, totodată, a suspendat-o. Îmi exprim dezamăgirea față de instanța italiană în acest caz. Nu mă tem că reacția mea ar putea fi văzută ca o formă de presiune.
Gino Mario Iorgulescu: Procedura e pe cale directă între cele două instanțe de judecată, română și cea italiană.
Alina Bica: Ea e localizată în republica italiană și procedura se manifestă ca și la Mario Iorgulescu.
În cazul Rizea știți informațiile la zi.
Cazul Ghiță: Ministerul Justiției a cerut extrădarea în 5 ianuarie 2017. Au fost mandate de arestare. Ulterior ICCJ l-a achitat pe inculpat, iar CA Ploiești a constatat că nu se mai impun cererile de extrădare iar în iunie 2018 MJ a restras o cerere, iar în martie 2019 pe a doua”, a declarat ministrul Justiției Cătălin Predoiu.