Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de act normativ prin care majorează cu circa 2% prețurile maxime pentru peste 800 de medicamente din Catalogului național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (Canamed). Este vorba de 840 de medicamente cu un preț de producător mai mare de 1.500 de lei, pentru care Ministerul Sănătății a identificat un risc de retragere, deoarece costurile ar putea depăși prețul după aplicarea impozitului minim de 1% din cifra de afaceri pentru companiile cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro și al căror impozit pe profit este mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri.
Noul proiect de ordin a fost elaborat după intrarea în vigoare a unui alt ordin al ministrului Sănătății (nr. 482/2024), care a modificat şi completat ordinul ministrului sănătăţii nr. 368/2017 (pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman).
Ordinul nr. 482/2024 prevede creșterea adaosului comercial pentru distribuitorii angro de medicamente de la 30 de lei la 1% +30 de lei, în cazul medicamentelor cu un preț de producător mai mare de 1.500 de lei.
De asemenea, cota de adaos comercial pentru prețul cu amănuntul al medicamentelor în farmacii crește de la 35 lei la 1% + 35 lei, pentru un preț cu ridicata de peste 1.500 de lei.
Potrivit proiectului de ordin, creșterea de 2% a prețului final pentru cele 840 de medicamente din Canamed va intra în vigoare de la 1 aprilie 2024, noile prețuri fiind valabile până la 31 decembrie 2024.