„Mă bucur mult să fiu alături de dvs în acest moment aniversar. Cred că ştiţi deja că vin la reuniunile dvs, în primul rând din plăcerea de a fi împreună cu atât de mulţi prieteni câţi văd aici în sală şi pe scenă, decât dincolo de o obligaţie profesională. Dincolo de marcarea unui reper în istoria UNCJR sunt cu dvs din cel puţin alte trei motive extrem de importante. Primul ar fi pentru că administraţia publică reprezintă cea mai importantă parte a carierei mele.
Am trecut pe la toate palierele administrative locale, apoi centrale, şi cred că ştiu bine, asta nu înseamnă că nu mai am şi de învăţat, care sunt problemele cu care vă confruntaţi.
Al doilea motiv este că reprezentanţi o structură esenţială pentru modernizarea administraţiei publice din România. Consider că orice Guvern al României care îşi propune o administrare mai eficientă a ţării este dator să construiască un asemenea demers împreună cu dvs.
În fine, pentru că suntem într-un moment nemaiîntâlnit în politică şi administraţia românească – înaintea unei rotaţii guvernamentale stabilite de PSD şi PNL acum un an şi jumătate. Este ceva cu totul nou în politica românească, un moment care părea atât de complicat, dar care, în ciuda tuturor scepticilor de serviciu se va produce firesc, fără scandaluri sau crize politice.
Atât eu, cât şi domnul preşedinte al PNL - Nicolae Ciucă, ne-am propus să abordăm cu maximă responsabilitate acest moment, pentru că România nu îşi mai permite nici măcar o zi pierdută cu conflicte politice.
Suntem într-o cursă contracronometru pentru a atrage cât mai multe fonduri europene din exerciţiul financiar 2016-2020 din care mai avem şase luni şi în care trebuie să funcţionăm la viteză maximă. Suntem contracronometru cu PNRR, având un termen de implementare până în anul 2026. Şi suntem contracronometru şi cu toţii sperăm să depăşim ce am început împreună şi deja am reuşit cea mai grea luptă, cea cu inflaţia. Deja inflaţia a intrat într-o pantă descendentă.
De aceea este momentul cel mai potrivit pentru a vă spune foarte pe scurt la ce să vă aşteptaţi la nou formulă guvernamentală, după începutul lunii iunie”, a declarat Marcel Ciolacu, luni, la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), la Opera Naţională Bucureşti.