Un prim caz al unui virus al gripei porcine a fost detectat la om în Regatul Unit, anunţă Agenţia britanică a securităţii sanitare (UKHSA), relatează AFP.
”UKHSA a declarat un caz la om confirmat şi izolat al viusului gripei A(H1N2)v", a anunţat într-un comunicat, luni, agenţia, precizând că este vorba despre o ”premieră” în regat.
Acest caz a fost detectat ”în cadrul supravegherii naţionale obişnuite” realizată de către autorităţile sanitare, precizează ea, adăugând că persoana respectivă ”a suferit de o boală benignă şi s-a restabilit complet”.
Sursa infecţiei aceste persoane ”nu a fost încă determinată şi face în continuare obiectul unei anchete”, anunţă UKHSA.
”Avţionăm să trasăm rapid contactele apropiate (ale persoanei infectate) şi să reducem orice eventuală contaminare”, a anunţat directoarea generală a UKHSA Meera Chand.
Virusul H1N2 este unul dintre ”principalele subtipuri de virus al gripei procine la porci şi infestează ocazional oameni, în general după o expunere directă sau indirectă la porci sau medii contaminate”, precizează agenţia britanică.
Aproximativ 50 de cazuri de transmitere al virusului gripei H1N2 la om au fost înregistrate în lume, începând din 2005.
Cazurile umane de infecţie cu virusul gripei procine sunt în general benigne, îsnă au fost semnale şi unele cazuri grave.