„Am participat astăzi la Stockholm la secțiunea afaceri interne a Consiliului informal Justiție și Afaceri Interne, organizat de Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene.
Alături de miniștrii afacerilor interne din statele membre și partenerii europeni am abordat subiecte deosebit de importante pentru România și pentru Uniunea Europeană, precum combaterea criminalității organizate și reducerea migrației ilegale către UE și, evident, aderarea României la spațiul Schengen.
În dialogul cu partenerii europeni am adus în discuție subiectul care ne preocupă cel mai mult în momentul de față - aderarea României la spațiul Schengen. În context, am subliniat că România a îndeplinit și îndeplinește în continuare toate condițiile de aderare și am cerut soluționarea acestui dosar cât mai curând posibil.
Până la luarea deciziei de aderare, am transmis tuturor partenerilor europeni determinarea României de a continua implementarea la cele mai înalte standarde a tuturor condițiilor de aderare, așa cum au constatat partenerii europeni în cadrul celor 2 exerciții de evaluare voluntară din România.
În paralel, în perioada următoare, vom continua dialogul cu toți partenerii europeni, în special cu Comisia Europeană și Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene, pentru că aceasta este cea mai bună soluție pe care o avem în momentul de față pentru a conserva majoritatea covârșitoare de state care ne-au susținut și ne susțin în continuare.
De altfel, în ceea ce privește dialogul cu Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene, am avut o întrevedere foarte bună cu omologul meu suedez, Gunnar Strömmer, pentru a ne coordona demersurile în vederea continuării și finalizării acestui proces, context în care i-am cerut un plan concret pentru deblocarea dosarului Schengen în perioada următoare.
Mă bucur că Președinția suedeză a Consiliului Uniunii Europene se va implica activ în favoarea României, extinderea spațiului Schengen fiind una dintre prioritățile anunțate.
Un prim pas important a fost făcut deja și apreciez decizia Președinției suedeze a Consiliului Uniunii Europene de a demara de îndată consultări cu toți partenerii europeni în vederea identificării modalităților concrete de a debloca acest dosar.
În ceea ce privește relația cu Austria, am discutat cu omologul meu austriac, Gerhard Karner, și sunt încrezător că în perioada următoare vom relua dialogul bilateral, întrucât România are o așteptare legitimă ca Austria să își reconsidere poziția exprimată la vot în luna decembrie a anului trecut.
Totodată, i-am cerut ca Austria să revină la sprijinul constant arătat față de aderarea României, astfel încât procesul de aderare la spațiul Schengen să se finalizeze cât mai curând posibil. Cu atât mai mult cu cât noile date prezentate la Stockholm de către agenția europeană FRONTEX confirmă încă o dată că România nu se află pe principala rută de migrație din Balcani”, a transmis Lucian Bode.