"Cred că trebuie să oferim românilor perspective clare cu privire la măsurile de relaxare. Noi, MAI, am transmis un set de propuneri şi cu siguranţă astăzi, în şedinţa CNSU, aceste propuneri vor fi luate în dezbatere, în discuţie, şi mai târziu, în şedinţa de Guvern programată pentru această seară, la ora 20,30, vor fi adoptate. (...) Vom lua în discuţie în CNSU câteva măsuri de relaxare graduală, atât în spaţiile închise, cât şi în spaţiile deschise", a afirmat Bode, citat de Agerpres, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, şi ministrul Agriculturii, Adrian Oros.
Vă reamintim că Guvernul va decide astăzi, în ședința de la ora 20:30, noi măsuri de relaxare pentru evenimentele sportive. În plus, autoritățile ar putea decide redeschiderea piscinelor pentru persoanele vaccinate. Asta în contextul în care președintele a anunațat, încă de ieri că din 15 mai începe marea relaxare, iar masca nu va mai fi obligatorie în exterior.