CNA a monitorizat 16 ediţii ale emisiunii "Acces direct" difuzate în lunile februarie, martie şi aprilie, discutând despre acestea în şedinţa din 24 aprilie, când a fost prelungită cu nouă ani licenţa audiovizuală prin satelit a Antena 1 Bucureşti, care ar fi expirat pe 7 mai.
Atunci, membrul CNA Narcisa Iorga a propus aplicarea unei amenzi de 80.000 de lei în acest caz. "Consider că în toate aceste ediţii este vorba despre violenţă psihică şi de limbaj în mod repetat, chiar dacă moderatoarea (Simona Gherghe, n.r.) mimează surprinderea. Dacă se invită două personaje puse pe scandal, este clară intenţia", a spus Narcisa Iorga în şedinţa CNA din 24 aprilie.
La momentul respectiv, reprezentanta Antena 1 la CNA, Mirela Bomboe, a spus că moderatoarea a intervenit de fiecare dată când au fost derapaje de limbaj. "Din punctul nostru de vedere, moderatoarea a intervenit de fiecare dată. Nu s-a încurajat acel comportament", a spus aceasta.
În aceeaşi şedinţă, vicepreşedintele CNA, Viorel Vasile Buda, a propus aplicarea unei amenzi de 30.000 de lei.
Niciuna din cele două propuneri nu a întrunit însă, la momentul respectiv, numărul minim necesar de voturi (şase) pentru a putea fi aplicată.
Cazul a fost reluat în şedinţa CNA de marţi, 29 aprilie, când Viorel Vasile Buda a anunţat că îşi retrage propunerea de amendă de 30.000 de lei.
Astfel, la vot a fost supusă doar propunerea de amendare cu 80.000 de lei a televiziunii Antena 1, făcută de Narcisa Iorga.
Amenda a fost aplicată cu şapte voturi "pentru" (Narcisa Iorga, Florin Gabrea, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Christian Mititelu şi Cristina Trepcea) şi trei "împotrivă" (Laura Georgescu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea).
Amenda a fost aplicată pentru încălcarea articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului", a articolului 12, alineatele 1 şi 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, potrivit căruia "(1) Programele audiovizuale care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor pot fi difuzate numai dacă vizionarea este restricţionată printr-un sistem de acces condiţionat. (2) În lipsa unui sistem de acces condiţionat, difuzarea programelor prevăzute la alin. (1) se poate face numai în intervalul orar permis, potrivit clasificării programului în funcţie de conţinutul acestuia".
De asemenea, sancţiunea a fost aplicată şi în baza articolului 18, literele a şi b din Cod - "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6,00 - 23,00 producţii care prezintă: a) violenţă fizică, psihică sau de limbaj, în mod repetat; b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen" şi a articolului 19, alineatele 1 şi 2 din Cod - "Criteriile în funcţie de care se clasifică programele difuzate au drept scop asigurarea protecţiei minorului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora. (2) Responsabilitatea clasificării programelor revine radiodifuzorilor şi furnizorilor de servicii media la cerere, în conformitate cu următoarele criterii: f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor; g) tipologia eroilor, scopul acţiunii acestora, gradul de recurgere la violenţă; k) calitatea şi tipologia limbajului".