Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, incendiul a izbucnit în cabina locomotivei, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce trenul se afla în mişcare în dreptul comunei băcăuane Răcăciuni, mecanicul oprind imediat garnitura formată din 43 de vagoane, din care 38 încărcate cu buşteni.
În urma solicitării la numărul de urgenţă 112, în zonă au fost trimise mai multe echipaje de pompieri care, din cauza drumului impracticabil, acoperit cu zăpadă şi noroi, nu au putut ajunge până la locul incendiului. În consecinţă, forţele de intervenţie au mers pe jos peste un kilometru pentru a ajunge la locomotiva aflată în flăcări.
"La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, s-a constatat că incendiul se manifesta în cabina locomotivei, iar mecanicul acesteia, un bărbat de 57 ani, a suferit arsuri pe aproximativ 45-50 % din suprafaţa corpului în timp ce a încercat să stingă flăcările. Victima a fost transportată de o ambulanţă SMURD, cu terapie intensivă, la Unitatea Primiri Urgenţe Bacău, de unde, ulterior, s-a decis transferarea la Spitalul de Arşi Bucureşti”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Andrei Grecu.