Judecătorul Livia Stanciu a fost întrebată, la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, cum comentează concluzia la care au ajuns membrii CSM, potrivit căreia independenţa justiţiei a fost afectată prin declaraţiile făcute de preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi europarlamentarul Monica Macovei, despre dosarele Microsoft şi Lukoil şi despre o eventuală decizie a instanţei privind incompatibilitatea lui Klaus Iohannis.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a spus că nu vrea să se refere în mod special la niciun raport realizat de Inspecţia Judiciară în aceste cazuri, dar a arătat că, în opinia sa, au fost situaţii în care unii politiceni au depăşit limitele admisibile ale discursului public.
"Cred că ştiţi foarte bine că de multe ori am spus că politicienii au depăşit limitele admisibile ale discursului public, încercând de foarte multe ori, prin afirmaţiile lansate în spaţiul public, să decredibilizeze justiţia, să-i decredibilizeze pe magistraţi, iar ceea ce este mai grav, spun eu, faptul că unii dintre ei au încercat să acrediteze ideea implicării politicului în justiţie sau că justiţia ar fi influenţată politic", a declarat Livia Stanciu, potrivit mediafax.ro.