„În urma analizei situaţiei existente, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Timiş, întrunit în şedinţă extraordinară, a emis hotărârea în baza căreia se suspendă temporar activităţile didactice care presupun prezenţa faţă în faţă la Liceul Teologic Penticostal Logos din Timişoara, cursurile desfăşurându-se online (scenariul roşu). Prevederile hotărârii se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21 septembrie”, a declarat prefectul de Timiş, Liliana Oneţ.
Decizia luată are la bază propunerea Inspectoratului Şcolar Timiş şi o hotărâre a Consiliului de Administraţie al Liceului Teologic Penticostal Logos din Timişoara emisă în baza recomandării Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş.
În prezent, în judeţ sunt 10 focare active de COVID-19, aflate în supravegherea DSP Timiş, acestea fiind un centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din Lugoj, patru unităţi economice din Timişoara, Buziaş şi Sânnicolau Mare, o farmacie privată din Timişoara, un centru rezidenţial privat pentru persoane vârstnice din Timişoara, un centru de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din Periam, o şcoală gimnazială din Timişoara şi Liceul privat penticostal Timişoara.