”Planul poate fi un document strategic foarte bun. Trebuie însă să fim foarte pragmatici și aplicați. Trebuie să selectăm proiectele foate mature, care au cel puțin studiu de fezabilitate elaborat”, a precizat ministrul.
Boloș a declarat că pentru investițiile în infrastructura de transport România a propus o sumă de aproape 17 miliarde de euro. Acesta a subliniat că proiectele trebuie să aibă două componente care vizează ”tranziția verde” și digitalizarea, domeniul preferat al Comisiei Europene fiind cel legat de schimbările climatice. În acest context, țara noastră poate obține finanțare pentru proiectul privind sistemul de irigații, a subliniat Boloș.
”Avem constrângerea ca valoarea proiectelor privind schimbările climatice să fie în limita a 40% din bugetul pe care îl are alocat statul membru. (...) În momentul de față, avem conturată lista proiectelor. Cred că România poate avea în procesul de negociere coridorul 9 de transport rutier Ploiești - Siret și linia de cale ferată Caransebeș-Timișoara-Arad. (...) Ne gândim și ca achiziția de materiale de protecție medicală să fie asigurată tot prin fonduri europene”, a mai precizat ministrul, la Realitatea Plus.