Premiul Nobel pentru literatură pentru 2020 a fost acordat poetei americane Louise Glück „pentru vocea sa poetică inconfundabilă care, cu o frumusețe austeră, face ca existența individuală să fie universală”, potrivit anunțului Academiei Suedeze.
Louise Glück, care are 77 de ani, a debutat în 1968 cu volumul de poeme „Firstborn” prin care și-a câștigat recunoașterea ca unul dintre cei mai importanți poeți americani contemporani. S-a născut în 1943 în New York și locuiește în Cambridge, Massachusetts. Este profesor de Engleză la Universitatea Yale, New Haven, Connecticut. A primit mai multe premii, printre care Premiul Pulitzer (1993) și Premiul Național al Cărții (2014).
Premiul Nobel pentru Literatură se acordă pentru cele mai valoroase opere din toate genurile sau speciile literare, de la poezie, nuvelă, roman, la piese de teatru, eseuri sau discursuri.
Academia Suedeză a primit în acest an 197 de propuneri de candidaţi la premiul Nobel pentru Literatură, dintre care 37 sunt scriitori care au fost nominalizaţi pentru prima dată, informează DPA, potrivit Agerpres.
Favoriții din acest an, potrivit caselor de pariuri pentru nominalizările la Nobel dar și aprecierilor criticilor literari, ar fi scriitoarea şi poeta canadiană Ann Carson, compatrioata ei Margaret Atwood, scriitoarea franceză Maryse Conde originară din Guadelupa, romanciera antiguano-americană Jamaica Kincaid şi scriitoarea kenyană Ngugi wa Thiong\"o. Pe listă s-ar afla și scriitorul român Mircea Cărtărescu, care ar putea deveni al cincilea român care primește Premiul Nobel și al doilea după Herta Muller care ar devenit laureat al Premiului pentru Literatură. Românii care au mai fost distinși cu prestigiosul premiu sunt George Emil Palade, pentru medicină, Elie Wiesel, pentru pace, scriitoarea Herta Muller, pentru literatură, și Stefan W. Hell, pentru chimie.
Academia Suedeză nu a publicat niciodată o listă scurtă a scriitorilor nominalizaţi şi de aceea este foarte dificilă ghicirea laureatului Nobel pentru Literatură este mereu foarte dificilă. Deliberările membrilor Academiei rămân sigilate timp de 50 de ani.
Anul trecut, Academia Suedeză a anunţat doi laureaţi ai premiului Nobel pentru literatură - scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk pentru anul 2018 şi scriitorul austriac Peter Handke pentru 2019, după amânarea decernării premiilor de anul trecut din cauza unui uriaş scandal sexual şi a suspiciunilor de conflict de interese în rândul membrilor Academiei. Una din urmări a fost revizuirea statutului din 1786, pentru ca membrii, aleşi pe viaţă până acum doi ani, să se poată retrage.
În 2020, fiecare premiu Nobel este însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), în creştere faţă de suma de 9 milioane de coroane suedeze primită de laureaţii din anii precedenţi. În acest an, tradiționala ceremonie de înmânare a premiilor Nobel, programată pentru 10 decembrie, când se comemorează moartea lui Alfred Nobel, nu va avea loc din cauza pandemiei de coronavirus. Câștigătorii îşi vor primi diploma şi medalia acasă.
Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 - 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.
Ultimul premiu din seria prestigioaselor premii ale Academiei Suedeză este Nobelul pentru Pace, care va fi decernat vineri, 9 octombrie, potrivit www.nobelprizemedicine.org.
„Sezonul” Nobel a început luni, 5 octombrie. Doi cercetători americani, Harvey J. Alter and şi Charles M. Rice şi unul originar din Marea Britanie, Michael Houghton, au fost desemnaţi câştigătorii Premiului Nobel pentru Medicină sau Fiziologie, în 2020, pentru activitatea lor în identificarea virusului Hepatitei C, a anunţat, luni, la Stockholm, preşedintele Comitetului Nobel, Thomas Perlmann. Premiul Nobel pentru Fizică 2020 a fost câștigat de trei cercetători pentru studii privind găurile negre. Este vorba de britanicul Roger Penrose, germanul Reinhard Genzel și americanca Andrea Ghez. Premiul Nobel pentru Chimie 2020 a fost decernat pentru rescrierea genomului uman. Laureate sunt două femei, cercetătoare din Germania și Statele Unite. Emmanuelle Charpentier, de la Institutul Max Planck din Berlin, și Jennifer Doudna, de la Universitatea Berkeley din California, au fost compensate pentru „rescrierea codului vieții”, adică pentru „dezvoltarea unei metode de editare a genomului”.
***
Primul premiu Nobel pentru Literatură a fost decernat, în 1901, poetului şi filosofului francez Sully Prudhomme.
Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat de 112 ori, iar dintre cei 116 laureați de până acum, 14 sunt femei. Premiul Nobel pentru literatură a fost primit de o singură persoană de 108 ori şi a fost împărţit de doi laureaţi de patru ori. Premiul nu a fost acordat în anii: 1914, 1918, 1935, 1940, 1941, 1942, 1943, mai scrie Agerpres.
În 1958, scriitorul de origine rusă Boris Pasternak a fost obligat de conducerea Uniunii Sovietice să refuze premiul, iar în 1964, scriitorul francez Jean-Paul Sartre l-a refuzat din proprie iniţiativă, spunând că „nu dorește ca distincția să-l schimbe” și „să-l transforme într-o instituție”... . După jumătate de secol, un episod controversat avea loc la Nobel. Muzicianul Bob Dylan, primul muzician din istorie laureat Nobel, a refuzat, inițial, premiul Nobel pentru Literatură în 2016 și nici nu a ținut vreu discurs. El a primit premiul „pentru crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane”. La mai mult de trei luni de la ceremonie, a acceptat premiul la un eveniment privat din Stockholm înainte de un concert.
Cel mai tânăr laureat al premiului pentru literatură este britanicul Rudyard Kipling, născut în fosta colonie a Marii Britanii, faimos pentru romanul "Cartea junglei", care avea 41 de ani când a primit distincţia, în 1907. Cea mai vârstnică laureată este Doris Lessing, care avea 88 de ani când a fost recompensată cu Premiul Nobel pentru Literatură, în 2007.
În 1931, Premiul Nobel pentru Literatură a fost acordat postum lui Erik Axel Karlfeldt. Din 1974, Statutul Fundaţiei Nobel prevede că un Premiu Nobel nu poate fi acordat postum, decât dacă moartea a avut loc după anunţarea Premiului Nobel. Dag Hammarskjöld a primit, de asemenea, un premiu postum, Premiul Nobel pentru Pace în 1961.
Cei mai mulţi laureaţi sunt scriitori de limbă engleză (29), urmaţi de cei de limbă franceză (15), de limbă germană (14), de limbă spaniolă (11), în total fiind reprezentanţi ai 25 de limbi.
În galeria marilor personalităţi distinse cu acest premiu s-au înscris oameni de cultură, precum: Anatole France (1921), Thomas Mann (1929), T.S. Eliot (1948), Albert Camus (1957), Pablo Neruda (1971), Gabriel García Márquez (1982), Harold Pinter (2005), Orhan Pamuk (2006), Jean-Marie Gustave Le Clézio (2008).
În secolul al XXI-lea, Nobelul pentru Literatură a fost decernat personalităţilor literare, precum: scriitoarea germană de origine română Herta Muller (2009), Mario Vargas Llosa (2010), Tomas Tranströmer (2011), Mo Yan (2012), Alice Munro (2013), Patrick Modiano (2014), Svetlana Alexievich (2015), Bob Dylan (2016), Kazuo Ishiguro (2017).