Este vorba despre valaorea de inventar. Astfel, clădirea este evaluată la aproape 5,59 miliarde lei (1,18 miliarde euro), iar terenul la 4,29 miliarde lei, potrivit HotNews.
Sursa citată mai spune că, parcarea subterană este evaluată la 45,8 milioane lei, fiind vorba de 13.286 petri pătrați.
Palatul Parlamentului din București, cunoscut înainte de revoluție sub numele de Casa Republicii sau Casa Poporului[, măsoară 270 m pe 240 m, 86 m înălțime, și 92 m sub pământ realizat în spiritul arhitecturii realist socialiste.
Are 9 nivele la suprafață și alte 9 subterane. Conform World Records Academy, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, si cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume.
Se află pe locul 2 în lume la capitolul „cele mai costisitoare, lipsite de suces și rușinoase proiecte de arhictectură făcute vreodată", clasament realizat de cel mai vizitat site de arhitectură din lume, ArchDaily.
Deși a costat și costă enorm în bani și suferință, 70% este nefolosită, mare parte nefiind structurată pentru nevoile indivizilor, ci pentru dorințele megalomanice ale lui Ceaușescu, cultul personalității punându-și amprenta pe acest edificiu.