Şeful statului a fost întrebat dacă are cunoştinţă despre o serie de disfuncţionalităţi care au apărut în Air Schengen şi despre controale efective pe aeroporturile din Paris şi Viena la avioane cu pasageri care veneau din România.
„În ce priveşte Air Schengen, am auzit că sunt unele zone unde nu s-a înţeles foarte exact ce înseamnă intrarea României în spaţiul Air Schengen. Voi avea o discuţie foarte serioasă cu ministerele care trebuie să se ocupe de aceste chestiuni şi să găsim soluţii rapide, sigur, pe cale diplomatică", a arătat şeful statului.
„Dacă Guvernul Nehammer nu încetează această formă de discriminare imediat, voi cere viitoarei Comisii Europene, dacă va dori votul meu, să acţioneze la CJUE acest abuz de putere", a scris Tomac pe Facebook, solicitându-i preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, "să oprească imediat această formă de discriminare absurdă".
"Discriminarea continuă, chiar dacă România este în Schengen. Voi transmite plângeri oficiale Comisiei Europene şi aeroporturilor din statele membre unde românilor încă li se controlează paşapoartele, deşi din 31 martie ţara noastră este parte din spaţiul unic de circulaţie european pe cale aeriană şi maritimă. Este un abuz clar din partea autorităţilor naţionale respective, nu se poate să fie controale prin sondaj fix la avioanele româneşti, iar control prin sondaj nu înseamnă că verifici toate documentele pentru fiecare dintre cei care călătoresc dinspre România", a scris Vlad Gheorghe pe Facebook.