Inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC), realizat la propunerea ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, s-a desfășurat, luni, la ora 17.00.
În alocuțiunea susținută, Klaus Iohannis a mai declarat că are „încredere că acest proiect, care se bucură deja de aprecierea și interesul Alianței Nord-Atlantice, al Uniunii Europene și al partenerilor noștri la nivel internațional, va aduce valoare adăugată în contextul geopolitic actual. Zilnic observăm că provocările și amenințările, inclusiv din registrul neconvențional, la adresa statelor și societăților care fac parte din comunitatea europeană și euroatlantică de valori se diversifică și devin din ce în ce mai greu de combătut. Este necesar ca vigilența noastră, pe toate palierele, să crească. Și avem nevoie, prin urmare, de conceptele și instrumentele de acțiune adecvate pentru a răspunde pe măsură. Reziliența este un astfel de concept esențial, iar Centrul inaugurat astăzi este, fără îndoială, un astfel de instrument absolut necesar. Din ce în ce mai des, situații noi și extrem de complexe ne demonstrează că efortul de consolidare a rezilienței față de provocări și amenințări eterogene, sofisticate și numeroase trebuie să implice niveluri multiple ale administrației și societății”.
„Zilnic observăm că provocările şi ameninţările se diversifică şi devin din ce în ce mai greu de combătut. Este necesar ca vigilenţa noastră să crească şi avem nevoie de conceptele şi intrumentele adevcate pentru a răspunde pe măsură. (...) Vom promova obiectivele României, ale NATO și UE în domeniul Rezilienței. (...) Dorim ca această instituție să devină un pol de excelență și furnizor de expertiză pentru NATO și Uniunea Europeană, respectiv pentru statele membre și partenere ale celor două organizații. (...) Contextul pandemic a evidențiat și mai pregnant realitatea că reziliența trebuie să fie un obiectiv central al demersurilor noastre, la nivel național, dar și în cadrul organizațiilor internaționale din care facem parte. (...) Crearea acestui Centru reprezintă încă un exemplu al angajamentului ferm al României pentru securitatea europeană și euro-atlantică și al capacității noastre de a promova inițiative care aduc valoare adăugată în acest scop. Prin decizia de a internaționaliza acest Centru, vom promova obiectivele României, ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene în domeniul rezilienței. Dorim ca această instituție să devină un pol de excelență și furnizor de expertiză pentru NATO și Uniunea Europeană, respectiv pentru statele membre și partenere ale celor două organizații. România demonstrează din nou că își îndeplinește angajamentele și că nu mai este doar un beneficiar, ci și un furnizor de securitate. Am acționat mereu pentru asigurarea securității europene și euroatlantice. Vom continua la fel de angajant și constructiv și pe viitor”, a mai spus Iohannis.
Alături de șeful statului, au mai susținut discursuri și premierul Florin Cîțu, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și vicepreședintele Comisiei Europene, Maros Sefcovici.
Mircea Geoană se află în vizită oficială în România, cu acest prilej. Secretarul adjunct al NATO va fi primit la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis la ora 18.00.
Crearea Centrului euro-atlantic pentru reziliență a fost propus de Bogdan Aurescu încă din 2020, iar în februarie acest an a anunțat concretizarea inițiativei. Pentru început, centrul va funcționa în subordinea MAE.
Inițiativa României privind înființarea și găzduirea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC) a survenit în contextul în care evaluările naționale, dar și ale NATO și UE relevă necesitatea intensificării eforturilor comune pentru gestionarea eficientă a unui spectru tot mai amplu de provocări. E-ARC va promova obiectivele României, NATO și ale UE în domeniul rezilienței și va facilita un răspuns cuprinzător la nivel guvernamental (whole-of-government) și al societății (whole-of-society) pentru amenințările complexe care caracterizează mediul de securitate actual.
Potrivit MAE, inițiativa României “a fost susținută și promovată de România inclusiv în discuțiile de nivel cu SUA și alți aliați și parteneri, iar operaționalizarea sa reprezintă una dintre prioritățile MAE în prezent”.
CE este și cu ce se va ocupa Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență (E-ARC)
E-ARC va reprezenta o platformă pentru o abordare strategică integrată în ce privește reziliența și va permite dezvoltarea de programe și inițiative în domeniu, axate pe trei piloni:
-combaterea și reducerea riscurilor prin anticipare și adaptare;
- dezvoltarea de instrumente analitice și bune practici;
- cooperarea practică în cercetare, educație, pregătire profesională și exerciții comune.
Pentru început, E-ARC va funcționa ca instituție publică națională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe, urmând a fi deschis participării altor state din UE, NATO sau partenerilor acestor organizații care doresc să se alăture demersului, pentru coordonarea acțiunilor și valorificarea bunelor practici în materie.
Președinte al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, cu rang de secretar de stat, a fost numit Adrian-Cristian Bratu, diplomat de carieră, director al Direcției Strategii Diplomatice din cadrul MAE, cu o experiență însemnată în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, ca urmare a funcțiilor exercitate în Centrala MAE și în Serviciul Exterior.
În cadrul Centrului cu sediul la București urmează să-și desfășoare activitatea cercetători și experți români și străini, recunoscuți pentru expertiza lor în domeniu.
E-ARC va coopera, în mod activ, atât cu instituții publice, cât și cu mediul privat, cu cel universitar și cu societatea civilă pentru a facilita dezvoltarea unei abordări privind reziliența la nivelul societății. Într-o primă etapă, E-ARC va funcționa ca instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea MAE, cu participare națională. Ulterior, în a doua etapă, după operaționalizarea deplină a E-ARC, acesta va fi internaționalizat prin cooptarea unor parteneri din NATO și UE, respectiv state partenere.
În prima etapă de activitate, E-ARC urmează să operaționalizeze o serie de grupuri de lucru pe următoarele teme:
- reziliența societală;
- reziliența în domeniul tehnologiilor emergente și disruptive;
- reziliența sistemelor de comunicații și a noilor ecosisteme tehnologice;
- reziliența la crize și urgențe complexe;
- reziliența asigurării continuității guvernării și a serviciilor esențiale;
- reziliența infrastructurii de transporturi;
- reziliența statelor din vecinătatea NATO și UE la influențele antioccidentale ale actorilor statali și non-statali.