Salvamontiștii din toată țara au participat la un exercițiu în care s-au antrenat pentru a putea utiliza cât mai eficient echipamentele de salvare donate de o companie de comunicații. De la drone cu inteligență artificială, capabile să identifice cu ușurință persoane în pericol de înec, până la colaci de salvare care ajung singuri la victimă, toate au fost folosite la maxim de salvatori. În premieră națională, Salvamont România a început să folosească și un sonar cu inteligență artificială, care poate detecta cu precizie persoane aflate sub apă.
Drone cu inteligență artificială care pot scana lacuri întregi în doar câteva minute. Un colac de salvare care poate ajunge de unul singur la o persoană în pericol de înec, sau aparate care scanează fundul apei și detectează automat victimele. Sunt doar câteva dintre dotările bazate pe inteligență artificială care vor scrie istorie în breasla salvatorilor de pe munți. În timpul unui exercițiu uriaș, salvamontiștii s-au antrenat astfel încât, într-o situație reală, operațiunile să se desfășoare cât mai rapid.
În doar două ore, salvamontiștii au repetat șase scenarii diferite de salvare. Într-unul dintre acestea, o persoană era considerată dispărută sub apă. Mai întâi, salvamontiștii au trimis unul dintre cele mai performante echipamente din Europa, un submersibil capabil să scaneze fundul apei și să detecteze forma corpului uman folosind inteligența artificială. Apoi, o dronă a preluat coordonatele date de submersibil șl a lansat în apă o baliză, cu ajutorul căreia salvatorii au putut restrânge extrem de mult aria de căutare în doar câteva minute. Drona poate lansa inclusiv veste de salvare pentru cei în pericol.
Echipamentele au fost donate de-a lungul timpului de o companie de telecomunicații care, de aproape 20 de ani, colaborează Salvamont România. Ele pot fi utilizate și la salvarea oamenilor în situația în care sunt surprinși de inundații în timp ce explorează peșteri sau canioane.
Anual, 14.000 de apeluri ajung la dispeceratul Salvamont. Dintre acestea, 6000 sunt pentru victime ale unor accidente montante, unde salvamontiștii trebuie să ajungă urgent pentru a le acorda primul ajutor. Exercițiile de acum au reprezentat primul stagiu de pregătire profesională a salvamontiștilor români în salvarea acvatică cu specific montan.