Groapa comună a fost descoperită în iunie, la periferia oraşului rus Kirov, situat la 800 de km nord-est de Moscova, în stepa rusă.
Reprezentanţi ai Grupului de speologie italian San Martino au declarat că în groapa care are dimensiunile de 100/50 de metri sunt 15.000-20.000 de schelete. Este vorba de resturi aparţinând unor militari decedaţi în primele luni ale anului 1943 după ce au fost luaţi prizonieri de armata sovietică după contraofensiva de la Stalingrad.
Groapa comună se află la 15 kilometri de oraşul Kirov, în apropierea Râului Vjatka, de-a lungul căii ferate transsiberiene, potrivit Mediafax.
După primele cercetări, au fost stabilite naţionalităţile unora dintre victime: italieni, germani, români şi unguri - prizonieri de război morţi de foame, de frig, de boli, în timp ce erau transportaţi cu trenul. De aceea au fost îngropaţi de-a lungul căii ferate. Cercetătorii ruşi Aleksei Ivakin şi Andrei Ogoljuk au estimat că în groapă ar putea fi între 15.000 şi 20.000 de schelete.