Incendiul a pornit la baza muntelui Blocksberg, unde se află unul dintre cele mai cunoscute trasee montane.
Cinci elicoptere şi peste 300 de pompieri încearcă să stingă incendiul, în timp ce aproximativ 50 de poliţişti securizează zona în jurul muntelui, care este închisă momentan pentru excursionişti şi vizitatori, a declarat Ariane Hofmann, o purtătoare de cuvânt a autorităţilor din localitatea Wernigerode, situată în districtul Harz.
Autoritățile au oprit, de asemenea, circulația unui mic tren care urca muntele.
Blocksberg, cunoscut şi sub numele de Brocken, este cel mai înalt vârf din nordul Germaniei, cu o înălţime de 1.141 de metri.