Incendiul a provocat nori groși de fum, iar flăcările făceau ravagii la doar câțiva metri de case, obligând locuitorii să fugă, în timp ce alții încercau să-și protejeze locuințele.
Grecia se confruntă cu prima zi a unui val de caniculă care se așteaptă să dureze zece zile, cu temperaturi de 42°C în unele zone, ceea ce ridică temeri privind noi incendii. Potrivit pompierilor greci, au avut loc 53 de incendii în 24 de ore.
Incendiul de lângă Vatera a izbucnit la ora locală 10.00 (08.00 GMT) și s-a extins la satul de pe litoral și la orașul Vrisa, aflat în apropiere.
La Vatera, a cărei primărie a ordonat o evacuare preventivă în cursul dimineții, 450 de persoane au părăsit două hoteluri și 92 de case, potrivit poliției, după ce nouă persoane au fost evacuate de pe o plajă, dintre care cinci străini.
Mai multe autobuze și ambarcațiuni de mici dimensiuni au luat parte la operațiune, potrivit primăriei. Cel puțin două case au fost distruse de flăcări, potrivit televiziunii de stat ERT.
Pompierii au rămas dislocați la fața locului sâmbătă seara.