Clinica centrală este situată pe strada Căldăruşani nr 9, din Sectorul 1 al Capitalei. Aici, ca şi în clinica din Otopeni sau în ambulatoriu, multe lucruri ar trebui schimbate. Dacă la capitolul aparatură medicală s-au mai făcut investiţii, infrastructura şi mobilierul au rămas aceleaşi de mai bine de o jumătate de secol. Condiţiile actuale nu mai atrag pacienţii străini care, cândva, comparau Clinica din Otopeni cu un hotel de 4 stele. Directorul interimar susţine că are un plan de reorganizare, dar nu este susţinut de medici. Ei sunt convinşi că de fapt actualul manager vrea să ducă de râpă Institutul.
"Până la dorinţa cuiva de a vinde sau de a cumpăra, este acest iminent pericol de a se autodesfiinţa. Întrebarea este dacă vine frigul şi batrânelul ăla care o duce tot mai prost cu banii zice: păi, măi mama, de ce să ne ducem noi la Ana Aslan să dăm 250 de lei, şi cu încă 100, sunt 350. Şi cu 350 la bătrânică, sunt 700. Păi, cu 700 luăm purcelul şi stăm acasă. Eu vreau să-l rentabilizez, să-l facem pentru cei care vin cu banul la greu. Să stea să audă de dimineaţa până seara numai păsărele, să nu-l mai bată nimeni la cap. Dar să ai condiţii de 5 stele", spune Silvi Ifrim, director interimar al Institutului Ana Aslan.
Ca să înţeleagă situaţia exactă, directorul interimar a angajat o firmă privată ca să facă o evaluare. Atunci au ieşit la suprafaţă problemele. Contracte păguboase pentru achiziţia unor aparaturi şi datorii de peste 1.500.000 de lei aferente anului trecut ar fi doar câteva dintre acestea. Experţii recomandă printre altele îngheţarea angajărilor şi desfiinţarea ambulatoriului.
"Problema este că aceste recomandări ne afectează pe noi, ca activitate medicală. Ei, nu ştiu pe ce criterii au spus că este prea mult personal pentru volumul de muncă. Nu aveau cum să evalueze pentru că n-au vorbit cu nimeni din coprul medical", spune Gabriel Prada, director medical Ana Aslan.
Planul de reorganizare prevede ca medicii să nu mai aibă ca primă specializare geriatria. Tratamentele axate pe prevenirea îmbătrânirii ar aduce un suflu nou Institului, este de părere conducerea. Viziunea medicilor este, însă, diferită.
"Noi suntem geriatrie. Şi de asta venim în continuare. Nu mai este ce a fost, recunosc, atunci erau condiţii! Aici cantitatea de ozon din curtea clinicii era egală cu cea de la Herculane. Am înţeles că vor să desfiinţeze", spune Elena Ciubotă, asistentă de recuperare medicală.
"Există o mare manipulare, aşa cum se obişnuieşte. Pentru că nu este nimic adevărat. Cum poţi să afrimi că noul manager vrea să vândă institutul?! Lucurile acestea trebuie probate", mai spune directorul interimar de la Ana Aslan.
O serie de nereguli au fost găsite şi de Corpul de Control al Ministrului Sănătăţii. Reactivii de anul acesta au fost cumpăraţi la preţuri de 4 ori mai mici faţă de 2014, analize gratuite pentru rude ale angajaţilor şi sporuri acordate incorect. În final, în raportul întocmit de oficiali se recomandă demiterea directorului medical, Gabriel Prada.
"Există acestă slăbicune a multora de a spune, odată ce sunt controlaţi, că iată se încearcă distrugerea institutului. Este un plan malefic. În institutul Ana Aslan trebuie investit, insitutul Ana Aslan trebuie curăţat, trebuie să aibă un management corect astfel încât să fie pus din nou pe picioare. Nici gând de desfiinţare! Este o glumă!", spune Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii.