Într-un tweet publicat în aceeaşi zi pe Twitter, el anunţa anterior că avea să facă o ”mică surpriză”, salutând ”mari patrioţi din stradă”.
Trump apare în imagini purtând o mască, însoţit de doi agenţi ai Secret Service, care poartă la rândul lor măşti şi combinezoane medicale.
”Așa ceva n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată”, a declart pentru CNN unul dintre membrii Secret Service. ”Nu suntem sacrificabili”, şi-a exprimat indignarea această sursă, care a denunţat atitudinea iresponsabilă a preşedintelui faţă de cei doi agenţi, plasaţi în carantină.
Un alt ofițer Secret Service n-a împărășit opinia. ”Este ridicol să spui că preşedintele încearcă să-şi omoare stafful. Nu este convenţional, dar ne facem meseria”.
Ieşirea lui Donald Trump a fost aprig criticată, de asemenea, în comunitatea ştiinţifică.
”Trebuie ca fiecare persoană prezentă în vehicul în timpul acestei ieşiri prezidenţiale complet inutile să fie pusă în carantină timp de 14 zile. Ele se pot îmbolnăvi. Pot muri. Pentru teatru politic. Comandat de Trump pentru a le pune viaţa în pericol cu acest teatru. Este o nebunie”, a denunţat pe Twitter James Phillips de la Facultatea de Medicină a Universităţii George Washington.
”Plimbându-se în exteriorul Walter Reed, preşedintele îşi pune grav în pericol agenţii din Secret Service. Asta e culmea iresponsabilităţii”, a denunţat pe Twitter un profesor de medicină şi chirurgie la Universitatea George Washington, Jonathan Reiner.
sursă video: BBC
Preşedinţia a subliniat că s-au luat măsuri de precauţie ”adecvate” în vederea protejării preşedintelui şi anturajului său, constând în ”echipamente de protecţie”.
Echipa medicală a lui Donald Trump a anunţat duminică, după ce acesta a petrecut două nopţi în spital, că starea sănătăţii preşedintelui american se ”îmbunătăţeşte” şi că poate fi luată în calcul o întoarcere la Casa Albă ”încă de luni”, potrivit news.ro.
Casa Albă a anunţat că decizia cu privire la o eventuală externare a preşedintelui american din spital urma să fie luată luni, ”în cursul zilei”.