Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, măsura are scopul să contribuie la creșterea calității procesului educațional prin accesul elevilor din ciclul liceal superior la resurse educaționale, ceea ce se va reflecta cu siguranta si la nivelul rezultatelor la examenul national de bacalaureat, scrie Agerpres
Potrivit actului normativ, pentru decontarea cheltuielilor de achiziționarea a manualelor școlare, elevii înmatriculați in clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a depun la secretariatul unității de învățământ o solicitare scrisă, însoțită de factura fiscală/facturile fiscale din care reies numele elevului/părintelui sau tutorelui legal instituit, informațiile referitoare la manualele achiziționate — suma achitată, titlul, autorii, editura, după caz. Unitățile de învățământ decontează până la data de 18 decembrie 2015 sumele cheltuite , pentru care au fost depuse documente justificative până la data de 15 noiembrie 2015. Conform Hotărârii, se decontează sumele cheltuite pentru achiziționarea manualelor școlare care se regăsesc în lista manualelor aprobate de Ministerul Educației pentru nivelul de clasă la care este înmatriculat elevul.
De această măsură se estimează că vor beneficia în anul școlar 2015-2016 aproximativ 362.500 elevi, iar suma preconizată pentru decontarea manualelor este de aproximativ 20 de milioane de lei, precizează comunicatul Guvernului.
Sumele destinate decontării cheltuielilor pentru achiziționarea manualelor școlare pentru elevii din clasele terminale de liceu se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării Științifice.
Elevii, prin intermediul Consiliului Național al Elevilor, au salutat într-un comunicat de presă decizia ministrului Educației de a acorda manuale elevilor din anii terminali, precum și susținerea includerii manualelor gratuite în bugetul anului viitor pentru clasele I-XII, în conformitate cu prevederile legii educației naționale.