Un studiu a demonstrat că expunerea celulelor de cancer ovarian la o soluţie obţinută din pulbere de ghimbir a dus la moartea celulelor canceroase.
Cercetătorii de Universitatea din Michigan au arătat că soluţia de ghimbir previne apariţia rezistenţei la tratament a celulelor canceroase. Rezultatele acestui studiu au fost prezentate la întâlnirea anuală a American Association for Cancer Research.
Un alt studiu al Universităţii din Michigan (Michigan Medical School) a arătat că suplimentele ce conţin rizom de ghimbir, administrate la participanţii voluntari, au redus markerii inflamatorii de la nivelul colonului după administrarea timp de o lună. Studiul a fost publicat în revista Cancer Prevention Reasearch.
Experţii sunt de părere că inflamaţia de la nivelul colonului poate fi un precursor al cancerului de colon. Astfel, prin reducerea inflamaţiei de la nivelul colonului se reduce şi riscul de apariţie a cancerului. Ghimbirul este eficient nu doar în combaterea cancerului, dar şi în prevenirea lui.