Incidentul a fost anunţat la numărul de urgență 112. La fața locului a fost solicitată intervenția cadrelor medicale de la Ambulanță și a pompierilor de la ISU Prahova, chiar dacă, din relatările celor care au anunţat accidentul au precizat că victima a murit instantaneu, potrivit ziuadeconstanta.ro.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili care sunt împrejurările exacte în care s-a petrecut tragedia.