Fostul consilier prezidențial George Scutaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani. În același dosar, oamenii legii au dispus trimiterea în judecată și a deputatului Dan Ștefan Motreanu, fiind acuzat de săvârșirea aceleiași infracțiuni.
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a fostului consilier prezidențial Goerge Scutaru, a deputatului Dan Motreanu și a Anei Maria Schaer pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.
În rechizitoriul întocmit de oamenii legii se arată că, în cursul anului 2008, o persoană cu funcție de conducere în administrația locală – denunțător în prezenta cauză - a pretins și primit de la o altă persoană suma de aproximativ 1 milion euro, cu titlu de mită, în schimbul sprijinirii acestuia din urmă în demersurile de punere în posesie cu suprafețe de teren aflate pe raza municipiului Buzău.
"Din suma de 700.000 euro, bani primiți efectiv de persoana denunţătoare, aceasta le-a remis inculpaților Scutaru George-Adrian și Motreanu Dan Ștefan, sumele de 170.000 euro, respectiv 250.000 euro, conform unei înţelegeri anterioare. Ambele sume au fost date în același scop, respectiv pentru finanțarea campaniei electorale din 2008 (alegeri locale și generale), a candidaților partidului din care fac parte cele două persoane ultim menționate", susțin procurorii.
Pentru a disimula proveniența acestor sume de bani, George Scutaru, Dan Motreanu și Ana Maria Schaer au inițiat un mecanism financiar fictiv, folosindu-se de documente justificative ce nu corespund realității, prin care suma de 1.213.085 lei a fost transferată, în mai multe tranșe, din contul societății administrată de către aceasta din urmă către o firmă care a produs articole de