„Bucureştiul are nevoie de lideri care să-l ajute să renască! În ultimii doi ani, Capitala ţării a fost abandonată, iar proiectele majore nu au primit finanţare. Din păcate, nici viitorul apropiat nu sună bine, oricât ar încerca să transmită contrariul actualul primar general şi majoritatea de dreapta care îl susţine”, a scris fostul edil al Capitalei pe pagina sa de Facebook.
Gabriela Firea a afirmat că a discutat în şedinţa PSD Bucureşti din această săptămână situaţia gravă în care se află oraşul şi ce ar trebui făcut în perioada următoare.
Conform lui Firea, marile şantiere sunt încă blocate, cu întârzieri mari sau ”lucrările se mişcă în ritm de melc”.
„În Prelungirea Ghencea, de exemplu, nu au fost finalizate nici acum lucrările la prima etapă, până la Râul Doamnei, pe care noi le-am început în urmă cu trei ani. Tot ce a făcut pentru Prelungirea Ghencea actualul primar general a fost să-şi ducă pupitrul acolo în campania electorală şi să le promită locuitorilor că le va fi bine. În curând, se termină lucrările la Pasajul Domneşti, iar Primăria Capitalei nu ţine pasul”, argumentează Gabriela Firea.
Ea se referă şi la o analiză apărute în spaţiul public privind pierderile enorme pe care le are piaţa construcţiilor din cauza blocării planurilor urbanistice şi a autorizaţiilor,remarcând că nici amenzile primite de la Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru că nu a respectat legea şi nu a emis autorizaţii conform legii nu-l mişcă pe primarul general.
„Bilanţul după doi ani de mandat al primarului Nicuşor Dan este dezastruos. Până şi unii jurnalişti care l-au susţinut până-n pânzele albe nu au găsit realizări importante şi nici promisiuni realizabile în următorii doi ani. Din păcate, constatarea tuturor bucureştenilor este că s-au stricat şi lucrurile care mergeau până acum. De vină, chiar şi după doi ani, este tot <<greaua moştenire>>”, a conchis Gabriela Firea.