”Măsură concretă pentru protejarea românilor de apocalipsa prețurilor la energie! Susținem necesitatea plafonării acestor prețuri și pregătim un proiect de lege distinct în acest sens. Nu este deloc adevărat că în Uniunea Europeană nu se mai pot plafona prețurile energiei! O dovedește Spania, care tocmai a anunțat public faptul că ia măsuri pentru reducerea facturilor prin plafonarea prețurilor gazelor naturale.
În loc să ia măsurile urgente permise de legislația existentă și să ușureze povara imensă a facturilor crescute artificial la electricitate și gaz, guvernul e preocupat de răfuielile politice pe funcții, bani și putere”, a scris Firea pe Facebook.
Fostul primar a anunțat că parlamentarii social-democrati au pregătit un proiect de lege care să impună guvernului un mecanism de plafonare a prețurilor energiei care se activează automat, pe o perioadă limitată de timp, ”atunci când se înregistrează salturi aberante, așa cum este în prezent”.
”Plafonarea prețurilor la energie este o soluție necesară, în acest moment!
Scumpirile sunt atât de mari, au efecte atât de nocive, nu doar la nivelul populației ci și al economiei, și induc riscuri atât de grave chiar și în privința funcționării spitalelor, încât se impune o măsură general aplicabilă precum plafonarea.
Compensațiile sau sprijinul punctual, precum cel în cazul consumatorului vulnerabil sunt utile, dar insuficiente față de gravitatea situației.
Este o iresponsabilitate să aștepți pasiv, cum a făcut până acum guvernul actual, și apoi în plină iarnă să constați tragediile și abia atunci să încerci să iei măsuri.
Este încă o dezinformare a guvernului că în Uniunea Europeană nu se pot plafona prețurile energiei.
Vă spuneam că Spania nu doar că plafonează prețul la gaz dar, așa după cum a propus repetat și PSD, determină companiile furnizoare să participe cu o parte din profiturile extraordinare realizare la susținerea consumatorilor.
PSD consideră că apărarea românilor în fața unei adevărate apocalipse energetice este adevărata prioritate a unui partid responsabil, nu circul politic și bătălia pentru putere pe care o desfășoară în această perioadă PNL și USR-PLUS”, a mai scris Firea.