Săftoiu a precizat că, “începând cu data de 18.12.2019, funcția de consilier comunicare la cabinetul ministrului educației și cercetării va fi preluată de domnul Bogdan Pater”.
Până acum, această funcție a fost deținută de Maria Nistor, o apropiată a fostului ministru social-democrat Liviu Marian Pop. Sub mandatul lui Valentin Popa, Ministerul Educației a încredințat direct, fără nicio licitație, în urma unor presiuni politice uriașe, un contract de 24 de milioane de lei către Editura Didactică și Pedagogică (EDP) condusă de apropiata lui Liviu Pop, Maria Nistor, pentru editarea tuturor manualelor școlare de clasele I, a II-a și a VI-a.
Nici până astăzi, traseul celor 24 de milioane de lei nu a fost făcut public. Ministerul Educației a refuzat să spună pe ce s-au dus acești bani, de la cine a făcut Monitorul Oficial achizițiile necesare tipăririi manualelor, dacă EDP a dat bani pentru digitalizarea manualelor și cui. Totul sub pretextul oficial că acel contract încheiat între instituțiile statului Ministerul Educației – Editura Didactică și Pedagogică, contract încheiat din bani publici cu scopul de a realiza manuale pentru elevi, este secret.
Amintim că apariția manualelor editate unic a fost marcată de greșelile grosolane din cărțile școlare: elevii de clasa a VI-a învață la Biologie că inima și ficatul sunt poziționate invers decât în realitate, la Geografie că Turnu Măgurele din Teleormanul lui Dragnea este în locul Drobetei-Turnu Severin, o mare cu nume greșit, că un stat nu există, pe lângă numeroase alte greșeli care nu au ocolit nici manualele de Istorie și Matematică.