Florin Roman se arată încrezător că PNL va câştiga alegerile locale, el spunând că judeţele din Moldova sunt foarte importante în scrutinul din 9 iunie.
„Am să vă spun de ce sunteţi dvs. cei mai importanţi de această dată: PSD-ul i-a făcut strategia, după ce a dat cu grebla după primari, să câştige Oltenia şi Moldova. Noi vom câştiga Ardealul, ca de fiecare dată, însă marea surpriză, cea mai frumoasă surpriză, este că dumneavoastră veţi câştiga alegerile locale în Moldova. Aveţi încredere, sunteţi mulţi, sunteţi puternici, aveţi candidaţi buni! Ai lor sunt prin Italia prin arest la domiciliu, prin alte locuri, candidaţii noştri sunt pe stradă, muncesc, vin cu proiecte şi fac diferenţa între dezvoltare şi socialism”, a afirmat Florin Roman în discursul ţinut sâmbătă, la lansarea candidaţilor PNL Bacău.
El a precizat că liberalii „i-au unit pe români” şi nu i-au jignit niciodată.
Florin Roman, adevărul despre taxele din 2024: „Liberalii au oprit majorările, nu guvernul Ciolacu!"
”Acolo unde sunt liberalii, e un simplu adevăr, e dezvoltare. Acolo unde e stânga, e fie stagnare, e fie sărăcie. (...) Am văzut că dintre antevorbitorii mei se făcea referire la o persoană, dar niciunul nu avea curaj să-i spună numele. Şi întreb: Domnul Marcel Ciolacu este cumva aici? Nu este! Noi, ardelenii, avem o vorbă: ”Nu-i bai, mergem mai departe”. Şi putem merge mai departe şi fără domnia sa, dar foarte important, dragi oameni, fără PSD. Îl vedeam pe domnul preşedinte Ciolacu vorbind la Brăila despre strategia PSD şi am văzut care este strategia PSD: Dăm cu grebla după primarii PNL şi dacă dăm cu grebla, iacătă că intrăm cu un avantaj în joc. A doua strategie, tot la Brăila am văzut spunând: ”Să nu răspundem cu rău”. Doamne ajută, bine că v-a venit mintea la cap! Trebuia să faceţi asta de la bun început”, a mai afirmat Florin Roman.