Ea a făcut doar subiectul I şi primul subpunct de la subiectul II pe foaia de examen, restul fiind scris pe ciornă, astfel că a reuşit să obţină doar 4,5 la Matematică.
„Am dat faţă-n faţă cu Evaluarea Naţională, până atunci a fost lapte şi miere. Am terminat clasa a VIII-a cu 9,11, dar nu a fost un avantaj atât de mare, pentru că media anilor de gimaziu conta doar 20%, iar nota de la examen, 80%. La examen am dat-o în bară rău de tot. Lucrarea de la Română mi-a fost anulată de cinci ori, dar am luat 8,40. La matematică…am dat-o în bară rău”, a susţinut Carmina, potrivit click.ro.