Rezistența va fi un factor destabilizator pentru agresor pe termen lung, scrie directorul fondator al Institutului Est-European, într-un articol pentru „Weser-Kurier” citat de HotNews.
„Problemele economice sunt deja atât de mari încât ar trebui compensate în mod repetat prin acțiuni militare”, explică istoricul, afirmând că pe termen lung, un astfel de calcul nu aduce nimic bun.
„Și fosta Uniune Sovietică s-a prăbușit sub supraîncărcarea sa militară imperială”. Din perspectivă istorică, Putin nu numai că încalcă toate valorile ONU, dar „el acționează împotriva intereselor propriului popor”.
Eichwede scrie că Europa va trebui să-și reducă drastic dependențele în sectorul energetic și să-și consolideze apărarea militară. Tensiunea trebuie suportată și controlată.
„În același timp, trebuie să vedem cum ne putem menține și intensifica relațiile cu societatea și cultura Rusiei, ceea ce nu este ușor având în vedere confruntarea tot mai mare. Dar avem experiență cu aceasta din epoca sovietică”, spune el.
Desigur, prioritatea este de a ajuta Ucraina în rezistența și în lupta ei pentru supraviețuire: "Ucraina este o parte din noi, din Europa. Vladimir Putin nu distruge doar țara vecină ci și a lui. Ne distruge și pe noi, spune Eichwede.