Decizia a fost luată în ședința de luni seară, prin modificarea Ordonanței de Guvern dată pentru certificatul european
Guvernul a adoptat, luni seară, o ordonanţă care prevede că certificatele digitale COVID-19 pot fi utilizate şi pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau trecerii prin boală a titularilor, iar termenul de valabilitate al certificatului pentru test antigen rapid creşte la 48 de ore, de la 24 de ore, cum este în prezent.
Ordonanța de Urgență nr. 68 din 29 iunie 2021, privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, a fost publicată în Monitorul 644 din 29 iunie 2021, înainte de intrarea în vigoare a certificatului digital la nivelul Uniunii Europene, la 1 iulie.
Astfel, Guvernul a adăugat un nou articol la OUG privind folosirea certificatului COVID-19 prin care: „Certificatele digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 pot fi utilizate pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau vindecării titularilor”, acesta fiind ultimul articol - nr. 6 - din OUG nr.68/2021 modificată.
Guvernul a operat, în ședința de luni seară, următoarele modificări la OUG privind folosirea certificatului digital:
1. La articolul 1 alineatul (4), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:
” c) aplicația mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticității, valabilității și integrității certificatelor, prin scanarea codului QR de pe certificat”.
2. La articolul 1, alineatul (7) se modifică și va avea următorul cuprins:
”Pentru validarea identității titularului de certificat, prin SII-CDC, în funcție de tipul de certificat solicitat, sunt utilizate următoarele seturi de date: […]”
3. La articolul 1 alineatul (12), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins
” a) certificatele de testare, 48 de ore pentru testul antigen rapid și 72 de ore pentru testul de amplificare a acidului nucleic;”
4. La art. 2 alin. (1), lit. j) se modifică și va avea următorul cuprins:
„ j) furnizează autorităților administrației publice locale ghiduri de utilizare a portalului și asistența tehnică necesară eliberării certificatelor în format letric.”
5. La art. 4 alin. (4), lit. b) se modifică și va avea următorul cuprins:
„b) verificarea documentelor de vaccinare, cu modelul de adeverință de vaccinare din statul respectiv, obținute de cetățenii români și membrii de familie ai acestora într-un stat terț, doar în situația în care persoanelor în cauză li s-a administrat schema completă de vaccinare pe teritoriul
unui stat terț;”
6. La articolul 4, alineatul (6) se modifică și va avea următorul cuprins:
” (6) Instituția sau instituțiile sesizate conform prevederilor alin. (4) lit. c) soluționează cererile în termen de cel mult 4 zile lucrătoare de la înștiințare, pentru certificatele de vaccinare sau de
vindecare, respectiv cel mult 24 de ore pentru certificatul de testare pentru testul antigen rapid și testul de amplificare a acidului nucleic.”
7. După articolul 5 se introduce un nou articol, art.6, cu următorul cuprins:
”Art. 6 Certificatele digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 pot fi utilizate pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau vindecării titularilor”, așa cum se arată în proiectele propuse pentru modificare - AICI. Modificarea OUG 68/2021 a fost inclusă alături de modificarea OUG 55/2021. Lista actelor modificate în ședința din 30 august 2021 poate fi urmărită AICI.
Mai multe despre CERTIFICATUL COVID-19 vezi AICI
Descarcă Certificatul Digital COVID - AICI
Prin ordonanța adoptată luni, se corelează măsurile instituite de România cu privire la verificarea și eliberarea certificatelor digitale COVID-19 de vaccinare, testare sau trecere prin boală, în conformitate cu principiile generale ale dreptului Uniunii Europene (UE), în special cu principiile proporționalității și nediscriminării.
Guvernul a adoptat în ședința de luni o ordonanță care prevede acordarea unor stimulente pentru persoanele care se vaccinează anti-Covid. Măsura vine în contextul în care țara noastră este pe ultimul loc în Europa la acest capitol, cu puțin peste cinci milioane de oameni imunizați.