Secretarul comunei Horea, judeţul Alba, Corneliu Olar, a declarat, miercuri seară, corespondentului MEDIAFAX că epava avionului care s-a prăbuşit în urmă cu două zile în Apuseni a fost tăiată şi încărcată în mai multe tractoare, la operaţiune participând reprezentanţii Primăriei şi localnici.
Olar a afirmat că resturile avionului au fost încărcate în tractoare, iar la ora transmiterii acestei ştiri sunt coborâte de la locul producerii accidentului până în centrul comunei Horea, traseu care are aproximativ 10 - 12 kilometri şi este extrem de dificil.
El a adăugat că epava avionului va fi depozitată temporar în Horea, iar ulterior va fi transportată cu autocamioane în locul unde ar urma să fie depozitată pe perioada anchetei. "Ce ştiu acum este că sunt pe drum. Resturile avionului sunt încărcate în tractoare ale localnicilor. Primăria a oferit ajutorul atât în timpul căutărilor, cât şi pentru coborârea avionului. Mai multe detalii despre ce vor face cu el nu ne-au spus", a afirmat Olar.
Surse apropiate anchetei au declarat, miercuri seară, că epava avionului va fi depozitată în comuna Horea, în zona târgului din localitate, şi va fi păzită de jandarmi până va fi preluată pentru a fi dusă în locul unde va putea fi analizată în cadrul anchetei.
AVION PRĂBUŞIT. Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE: "ADRIAN lOVAN a fost conştient încă două ore"
AVION PRĂBUŞIT. SALVAREA VICTIMELOR îngreunată de ZĂPADA "până la brâu"
În urma accidentului, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi patru medici - Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sf. Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.
Procurorul general al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, declara, marţi seară, că în urma anchetei desfăşurate la locul accidentului aviatic au fost ridicate probe care urmează să fie supuse expertizei, iar epava va fi păzită până când va putea fi transportată într-un loc special pentru a fi studiată.
Întrebat dacă printre probele ridicate se află şi cutia neagră, procurorul a răspuns că acest avion nu avea cutie neagră, ci doar alte aparate de bord care vor fi examinate de către anchetatori.
"Această aeronavă nu a avut o cutie neagră, însă are alte instrumente la bord care urmează să fie examinate în perioada următoare pentru a vedea cum au funcţionat şi pentru a-şi face un punct de vedere experţii în domeniu. Se va emite un raport de către inspecţia de specialitate, inspectorii investigatori ai Autorităţii Aeronautice. Acest raport sigur că va fi făcut după o perioadă de timp, după câteva luni. De regulă, este o procedură laborioasă pentru a emite acest raport, va fi depus la Parchet şi apoi procurorul va putea să administreze probaţiunea şi să soluţioneze dosarul", afirma Lazăr. Întrebat de ce va dura câteva luni ancheta, Lazăr răspundea că aşa se procedează în cazul anchetelor cu catastrofe aeronautice.