Incidentul a avut loc ieri, la Liceul "Atanasie Marinescu" din oraşul Lipova, în altercație fiind implicaţi patru elevi cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani, relatează Agerpres.
Trei dintre aceştia l-au bătut pe un coleg, în sala de cursuri, iar agresiunea a fost filmată.
"Din cercetări a reieşit că, la o unitate de învăţământ preuniversitar din localitatea Lipova, trei minori cu vârste cuprinse între 13 şi 15 ani ar fi agresat un alt minor în vârstă de 14 ani, provocându-i leziuni la nivelul capului, abdomenului şi membrelor inferioare. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta şi luarea măsurilor legale", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, într-o comunicare remisă,a stăzi, pesei.
O comisie de cercetare disciplinară a fost înființată și la nivelul unității școlare.
Părinţii victimei au postat filmarea pe Facebook, anunţând că depun plângere penală. Ei susţin că fiul lor a fost bătut pentru un motiv mai mut decât halucinant, respectiv pentru că nu ar fi vrut să închidă uşa clasei.