"Toți din clasă mănâncă pufuleți, chipsuri, ce vor. Numai eu stau și mă uit..." - sunt mărturiile sfâșietoare ale lui Florin, un copil de clasa a IV-a, care cunoaște suferința mult prea devreme.
Cu lacrimi în ochi, copilul a povestit drama prin care trece zilnic la școală, acolo unde e marginalizat de colegi.
Reprezentatnt ONG: Ai avut ceva bani la școală azi?
Florin: Nu. Stau așa și când ne dă pauză și văd că mănâncă toți, ies afară.
Reprezentant ONG: Și afară, ce faci?
Florin: Mă joc...
Reprezentant ONG: Singur?
Florin: Singur.
Reprezentant ONG: Ai prieteni?
Florin: Nu. Toți mă ceartă.
Florin se gândește cu groază că în curând vine frigul, iar el va trebui să înfrunte ploi și zăpadă într-o singură pereche de încălțăminte și fără haine. La fel ca anul trecut, când își lipea adidașii care se rupeau mereu.
Reprezentant ONG: Cum crezi că va fi iarna asta pentru tine, cu ghetele?
Florin: Nu știu, bine.
Reprezentant ONG: La școală, haine ai?
Florin: Nu, pe astea le spăl în fiecare zi.
Reprezentant ONG: Cu papucii ăștia vrei să faci iarna, tu?
Florin: Nu știu, domnu`.
Reprezentant ONG: Ciorapi ai în picioare?
Florin: Nu. Mă îngrijorez când vine iarna.
Dintr-o sărăcie greu de descris în cuvinte, băiatul de 10 ani are planuri mari. Nu vrea să renunțe la școală și are speranțe pentru o soartă mai blândă.
Reprezentant ONG: Tu ce-ți dorești?
Florin: Să merg la școală pentru că îmi place mult școala și iarna asta să fie mai bine.
O asociație umanitară a aflat povestea băiețelului și a făcut-o publică pentru ca oamenii cu suflet mare să poată da o mână de ajutor. Cine dorește să ajute, o poate face în contul următor:
RON: RO92 RNCB 0234 1679 3413 0001